monitorulcj.ro Menu
Politică

PSD, zguduit din temelii! Dăncilă a demisionat, Biroul Permanent Național a fost dizolvat

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a demisionat din funcţie, în locul său fiind numit preşedinte interimar Marcel Ciolacu, a anunţat, marți seară, liderul PSD Sector 1, Dan Tudorache, la finalul şedinţei CExN.

PSD, zguduit din temelii! Dăncilă a demisionat, Biroul Permanent a fost dizolvat. Marcel Ciolacu, noul lider interimar, sursă foto: Facebook PSD

Potrivit acestuia, a fost dizolvat și Biroul Permanent al partidului, iar noul secretar general este Paul Stănescu. De cealaltă parte, Viorica Dăncilă a anunţat că îşi depune benevol demisia din funcţia de preşedinte al PSD, precizând că acest gest nu vine într-un moment de „slăbiciune”, ci într-unul de „demnitate”. Cel mai probabil, fostul premier va reveni la conducerea organizaţiei de femei a PSD.

„Am înţeles opinia colegilor mei, faptul că se doreşte o resetare a partidului, faptul că trebuie cineva să îşi asume rezultatul alegerilor. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate şi eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcţia de preşedinte al PSD. Este un gest pe care l-am făcut pentru partid. Consider că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să obţinem un rezultat bun, ca să mobilizăm electoratul, dar acum, în urma discuţiilor, am înţeles că se doreşte o resetare a partidului şi că această resetare presupune o echipă care să preia conducerea partidului, o altă viziune, un alt program”, a declarat Viorica Dăncilă, afirmând că „nu putea să facă foarte mult în cinci luni”.


„Din păcate, nu am putut să fac foarte mult în cinci luni de zile, este foarte greu să te organizezi, să încerci să câştigi încredere, să încerci să formezi o echipă sudată. Poate dacă acest mandat ar fi fost mai lung, poate altele erau rezultatele, dar am făcut tot ceea ce am putut. (...) Colegii au considerat că aşa este bine pentru partid şi este normal când colegii consideră că trebuie făcută o resetare, o schimbare, aşa este într-o echipă. Nu puteau colegii să-mi scrie demisia. Dacă nu voiam, spuneam: nu-mi dau demisia”, a conchis fostul premier, mărturisind că ea crede cu adevărat că trebuie găsite cele mai bune metode astfel încât partidul „să meargă cu motoarele turate înainte”.

De asemenea, mai mulţi vicepreşedinţi ai PSD şi-au dat demisia din funcţie în cadrul şedinţei Comitetului Executiv de la sediul central al partidului. Printre cei care au demisionat se numără Marian Oprişan, Lia Olguţa Vasilescu, Dragoş Benea, Roxana Mânzatu, Dan Nica, Gabriel Zetea şi Carmen Dan. La începutul şedinţei, Marian Oprişan ceruse plecarea din sala de şedinţă a celor fără drept de vot în Comitetul Executiv, printre aceştia fiind şi Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD.


Congres PSD în februarie?

„Este o resetare totală. Este pentru prima oară când nu numai preşedintele, ci întreaga conducere a partidului şi-a depus demisia şi şi-a asumat. Mai ales, foarte mulţi dintre preşedinţii de organizaţii au solicitat că şi ei vor să îşi depună demisiile şi să facă alegeri interne în fiecare judeţ. Nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Eu consider că, din acest moment, cum erau obişnuiţi în acest partid până la doamna preşedinte Dăncilă, să fie condus de un tătuc... s-a terminat. Acum acest partid este condus de o echipă”, a declarat noul lider interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Acesta a declarat, în noaptea de marţi spre miercuri, că fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, nu a fost forţat să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte executiv al partidului, întrucât aceasta nu a mai fost validă în momentul în care toţi membrii Biroului Permanent Naţional şi-au depus demisiile.


„Fiecare are o decizie, noi am respectat statutul ad litteram. În momentul în care tot Biroul Permanent Naţional şi-a depus demisia, atunci conducerea este dizolvată şi implicit şi funcţia dânsului nu mai era validă. Nu a fost forţat (n.red. să demisioneze)”, a precizat Ciolacu, după şedinţa CExN al PSD, dezvăluind și că, cel mai probabil, în luna februarie ar urma să fie organizat un congres ordinar al formaţiunii.