Politică
Ziua decisivă pentru Guvernul Dăncilă! Moțiunea de cenzură va fi votată astăzi în Parlament
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi dezbătută şi votată joi în Parlament.
Moţiunea, intitulată "Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!", are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi două de la PSD, conform liderului liberalilor, Ludovic Orban.
Iniţiatorii moţiunii de cenzură solicită votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului, considerat "cel mai nociv" din ultimii 30 de ani şi arată că, imediat după acest moment, opoziţia va propune "cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români", anticipându-se că soluţia benefică este un "guvern suplu", cu 15 ministere.
"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, faceţi un bine României şi românilor şi votaţi demiterea celui mai nociv guvern pe care l-a avut ţara în ultimii 30 de ani. Demiteţi Guvernul PSD prin votul dumneavoastră şi salvaţi, astfel, ceea ce se mai poate salva din economia României, din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, din instituţiile statului român. Orice zi cu Guvernul Dăncilă la putere înseamnă oportunităţi ratate pentru România, subdezvoltare şi adâncirea problemelor macroeconomice. Demiterea Guvernului Dăncilă reprezintă o condiţie esenţială pentru intrarea României în normalitate. Această moţiune ne oferă şansa să reconstruim România din temelii. (...) Votul dumneavoastră pentru moţiunea de cenzură este un vot esenţial pentru a reda speranţa românilor de pretutindeni că România se poate întoarce la normalitatea mult aşteptată. Imediat după demiterea Guvernului PSD, opoziţia va propune cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români şi pentru România. Aceasta va fi, evident, aşa cum ne spune Constituţia, rezultatul consultărilor dintre Preşedintele României şi partidele politice parlamentare. Putem să anticipăm încă de acum faptul că soluţia benefică pentru România înseamnă un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră", se arată în textul moţiunii de cenzură.