monitorulcj.ro Menu
Politică

Nasra: Am demisionat din PSD-ul cu o conducere falimentară şi mediocră

Deputatul Horia Nasra, fost preşedinte al PSD Cluj, a declarat, miercuri, că, împreună cu deputatul Cornel Itu, a demisionat din PSD şi s-a înscris în Pro România.

"Din păcate, în PSD valorile care stau la baza partidului şi tot ce înseamnă ideologie nu se mai respectă, conducerea este una mediocră şi aici mă refer la triumviratul falimentului din PSD. Eu sper ca PSD să nu aibă soarta PNŢCD şi sper pentru foştii mei colegi cât mai curând să scape de această conducere falimentară şi nefastă, cea mai slabă conducere a PSD. Am intrat într-o echipă tot de stânga, cu oameni valoroşi, cu un preşedinte harnic şi dornic să ia măsuri bune pentru români şi mă bucur că alături de mine sunt în continuare colegii din Cluj, din PSD, şi sunt convins că la un moment dat ne vom reîntâlni într-un proiect politic de stânga", a spus Horia Nasra.

El a adăugat că în perioada următoare ar urma să plece din PSD Cluj "peste 1.000 de colegi".


Horia Nasra a fost schimbat, în urmă cu două săptămâni, de la conducerea PSD Cluj, iar în locul său a fost desemnat interimar Liviu Alexa.

Zilele trecute, un alt fost preşedinte al PSD Cluj, Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi din CJ Cluj, a demisionat şi el din PSD şi s-a înscris în Pro România.


Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat alăturarea în echipa sa a mai multor membri ai PSD Cluj.

"Colegii noştri deputaţi Cornel Itu şi Horia Nasra (alături de senatorul Vasile Ilea, Remus Lăpuşan şi mulţi alţi primari şi consilieri social democraţi) au venit azi în Echipa ProRomânia - pentru ca este nevoie de un nou început, o nouă gândire de Stânga modernă, profesionistă şi responsabilă!", a scris Victor Ponta pe Facebook.