Politică
10 mil. euro pentru reconversia disponibilizaţilor Nokia
Prefectul de Cluj, Florin Stamatian, spune că principala preocupare a autorităţilor după decizia de închidere a fabricii Nokia din Jucu este de a găsi soluţii pentru angajaţii disponibilizaţi, urmând ca AJOFM să acceseze un fond european de 10 milioane de euro destinat reconversiei profesionale.
Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a declarat, joi, la finalul unei întâlniri cu directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), cu cel al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) şi cu primarul comunei Jucu că situaţia nu este una fără ieşire, în condiţiile în care o parte dintre salariaţi ar putea fi angajaţi la o firmă de mobilă din Jucu, care are comenzi pentru compania Ikea, transmite corespondentul MEDIAFAX. “Principala preocupare care revine autorităţilor judeţului Cluj este ce se întâmplă cu oamenii care vor fi disponibilizaţi de la fabrica Nokia din Jucu. Nu suntem într-o situaţie fără ieşire, astfel încât o parte dintre angajaţi ar putea fi angajaţi la o firmă de mobilă din Jucu, care are comenzi pentru compania Ikea, fiind nevoie de circa 300 de persoane. Fiind în faţa unei concedieri colective, cei de la AJOFM vor accesa fonduri europene pentru globalizare, în sumă de 10 milioane de euro, pentru reconversie profesională şi recalificare, dar şi pentru stimularea angajaţilor şi angajarea lor în alte locuri de muncă”, a spus Stamatian, citat de Mediafax.
Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, a declarat, la rândul său, că instituţia pe care o conduce va accesa fondul european pentru combaterea globalizării, suma de 10 milioane de euro care poate fi accesată de la UE fiind pentru disponibilizări colective de peste 500 de persoane. “Suma poate fi dată şi ca indemnizaţii care pot fi date angajaţilor disponibilizaţi. Prin această sumă noi vom căuta să sprijinim mediul de afaceri local, dar şi angajaţii Nokia pentru integrarea pe piaţa muncii. Nu cred că vor fi probleme cu reintegrarea lor. Banii din acest fond vor fi folosiţi pentru cursuri de recalificare, reconversie profesională, dar vom susţine şi angajatorii clujeni în angajarea celor disponibilizaţi. Angajaţii de la Nokia trebuie să primească plăţi compensatorii echivalente cu trei salarii”, a spus Don. Şeful AJOFM Cluj a spus că, din informaţiile pe care le are, Nokia va disponibiliza aproximativ 2.200 de angajaţi de la fabrica din Jucu. Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a convocat asăzi o şedinţă la sediul Prefecturii cu directorii mai multor instituţii deconcentrate pentru a analiza situaţia fabricii Nokia de la Jucu.