Politică
Practica angajării neamurilor nu e o noutate printre parlamentari
În mandatul 2004 – 2008, IPP a semnalat 25 de “coincidenţe” suspecte între numele unor parlamentari şi ale angajaţilor din birourile lor.
Pentru “politica în familie”, Institutul de Politici Publice (IPP) dă vina chiar pe aleşi, ei înşişi fiind răspunzători de faptul că legea permite angajarea neamurilor în birourile demnitarilor.
Deputaţii clujeni recunosc un cerc vicios care duce la neclarităţi, însă au păreri diferite în ce priveşte modificarea legislaţiei în acest sens. În vreme ce unii cred că legea ar trebui să nu le permită deputaţilor să îşi angajeze rudele cel puţin pe cele de gradele I şi II, alţii sunt de părere că aceasta nu ar trebui neapărat modificată, şi fac apel la bunul simţ.
“Politica în familie”, un cerc vicios permis de lege?
Angajarea unei rude de către un demnitar, în propriul birou parlamentar nu este o ilegalitate, a susţinut deputatul Mate Andras, răspunzând astfel acuzelor aduse zilele trecute de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI). Aceasta pentru că un contract de muncă este semnat chiar la nivelul Camerei Deputaţilor.
Mate (UDMR): “Trebuie reglementat pentru a şti ce să faci”
Deputatul clujean UDMR Mate Andras crede că “ar trebui să se reglementeze legea pentru a şti ce trebuie să faci”. Altfel, potrivit filosofiei legii din Roma Antică – arată Mate – dacă un lucru nu este interzis prin lege, este permis. „Este într-adevăr un fel de cerc vicios, pentru că aşa cum am zis contractele se încheie la Cameră, deci este permis. Nu este conflict de interese, nu este interzis de lege. Pe de altă parte, nu văd unde este lipsa de moralitate în a angaja pe cineva care este competent”, a spus Mate pentru Monitorul de Cluj.
Vă reamintim că deputatul clujean a explicat luni că, în privinţa angajării soţiei sale la biroul său parlamentar, “nu este niciun conflict de interese, nu este interzis de lege, contractul de muncă nu se semnează de către deputat, ci se semnează de către Cameră, prin secretarul general şi ceilalţi conducători, şi pe de altă parte de către salariat”.
Uioreanu se bazează pe bunul simţ
Potrivit deputatului liberal Horea Uioreanu nu este necesară o modificare a legii pentru că, oricum, demnitarii vor găsi „portiţe” pentru a-şi angaja nepoţii, bunicile şi fraţii.
“Nu trebuie făcută o modificare legislativă, pentru că oricum vor fi fisuri. Cred că este o greşeală, eu nu mi-am angajat bunicile sau surorile, este ceva urât dar pentru asta nu trebuie modificată legea, pentru că ar fi tot degeaba. Nu cred că trebuie urmărite surorile şi bunicile”, a spus Uioreanu.
Cornel Itu (PSD): “Legea să nu permită angajarea rudelor”
Deputatul social democrat Cornel Itu susţine că este necesară o reglementare care să ne scoată din cercul vicios care duce la neclarităţi. “Trebuie să facem legi mai clare, ar trebui de exemplu, în acest sens ca legea să nu permită angajarea rudelor de gradul I sau II, cel puţin, de exemplu, dar să se specifice asta, pentru că în momentul de faţă nu se specifică. Desigur, nu văd nimic ilegal în reclamaţia celor de la ANI, este evident, iar domnul Mate ar putea chiar cere daune pentru prejudiciul de imagine care i s-a adus. Poate mai degrabă vorbim de imoralitate, de exemplu, domnul deputat Mate ar fi putut să îşi angajeze soţia la un alt birou parlamentar”, a spus Itu.
Călian: “Dreptul la muncă, prevăzut în Constituţie”
Deputatul democrat-liberal Petru Călian susţine că, dacă legea permite unui deputat angajarea unei rude, comentariile sunt de prisos. Mai mult, potrivit parlamentarului clujean, „dreptul la muncă este prevăzut în Constituţie, toată lumea trebuie să beneficieze de el. Indiferent de grade de rudenie. Dacă Codul Muncii dă dreptul la muncă, dacă este legal, nu mai avem ce să comentăm”, a declarat pentru Monitorul de Cluj Petru Călian.
Practica nepotismului nu e nouă
Potrivit reprezentanţilor IPP, în ceea ce priveşte conducerea Camerei, atât preşedintele, cât şi secretarul general, respectiv, Biroul Permanent, ca structură de conducere colectivă, se fac răspunzători pentru situaţiile în care parlamentarii îşi angajează şi plătesc din bani publici rudele sau soţiile/soţii.
“Institutul pentru Politici Publice (IPP) a luat act de recenta constatare a existenţei conflictului de interese semnalată de Agenţia Naţională de Integritate în cazul a cinci deputaţi care şi-au angajat rudele la cabinetele lor parlamentare – cazurile Oana Mizil (PSD), Mate Andras (UDMR), Stelică Strugaru (PDL), Sonia Drăghici (PSD) şi Mihai Radan (Minorităţi) – şi arată că aceste situaţii sunt urmarea lipsei de răspundere a aleşilor noştri”. Reprezentanţii IPP susţin că această practică nu este una nouă, ea fiind sesizată de încă din 2010, când dădea publicităţii un studiu în care indica o serie de coincidenţe între numele parlamentarilor şi cele ale angajaţilor din birourile acestora în cazul a 25 de parlamentari în mandatul 2004 – 2008, arată Agerpres.
Deputatul Mate Andras, o avere impresionantă
Deputatul UDMR Mate Andras Levente deţine 11 terenuri, trei apartamente şi o garsonieră în Cluj-Napoca şi o casă în localitatea Stana, din judeţul Sălaj.
Potrivit declaraţiei de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, anul trecut a încasat de la Camera Deputaţilor 73.593 lei, iar soţia sa a primit în 2010 de la Cameră 7.567 lei. Din activităţile de la biroul său de avocatură, Mate a obţinut anul trecut 95.789 lei.