Politică
De ce Republica Moldova trebuie să facă parte din Uniunea Europeană (PE)
Extinderea Uniunii Europene trebuie să continue, în paralel cu reformarea instituțiilor europene.
Pe de o parte, Uniunea Europeană trebuie să includă toate acele state care au vocația de a deveni membre ale Uniunii, în conformitate cu viziunea fondatorilor creștin-democrați ai Comunității Europene. Pe de altă parte, instituțiile europene trebuie să devină mai democratice și mai eficiente, este de părere senatorul Vasile Cristian Lungu, președintele PMP Cluj și candidat în alegerile pentru Parlamentul European. El crede că un stat cu vocație europeană este Republica Moldova.
"Europa are o datorie față de națiunea română, care a fost abandonată la discreția unui tiran sângeros, Stalin, la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial. Faptul că România este acum membră a Uniunii Europene și a NATO și beneficiază din plin de acest statut nu înseamnă că această datorie a fost plătită. În fond, Franța și Marea Britanie au garantat în 1939 frontierele României Mari, iar Germania trebuie să își repare greșeala istorică reprezentată de Pactul Ribbentrop - Molotov. De aceea, aceste state au datoria morală să susțină extinderea Uniunii Europene prin includerea Republicii Moldova și Unirea cu România, dacă românii basarabeni vor dori acest lucru. Și sunt sigur că vor dori Unirea atunci când se va risipi otrava propagandei antiromânești care este încă făcută în Basarabia", a spus președintele PMP Cluj.
Senatorul Vasile Cristian Lungu spune că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană are certe avantaje politice. "Ar fi un semnal puternic referitor la faptul că proiectul european rămâne atractiv, în ciuda crizelor sale succesive, de la cea economică la cea a migranților sau la Brexit. Uniunea Europeană ar da un semnal de forță. Integrarea Republicii Moldova ar fi foarte ușoară: cetățenii moldoveni fac parte din națiunea română și împărtășesc aceeași limbă, cultură și religie cu românii. Cele câteva milioane de români basarabeni vor fi mult mai ușor de integrat în Uniunea Europeană decât milioanele de migranți din Asia sau din Africa de Nord", a spus parlamentarul PMP.
El a vorbit și de avantajele economice ale integrării europene a Republicii Moldova. "România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. A depășit și Rusia, și Ucraina. Sunt industrii întregi care s-au dezvoltat datorită României. Un exemplu este industria automotive care a generat peste 30.000 de locuri de muncă în Basarabia. În 90 la sută din cazuri, investițiile au fost realizate de companii înregistrate în România. Chiar și marile corporații multinaționale au preferat să investească în Republica Moldova prin intermediul subsidiarelor lor din România. 85 la sută din componentele auto realizate în Republica Moldova sunt exportate în România. Valoarea exporturilor moldovenești de componente auto a depășit valoarea exporturilor de vin, care vizează în mare măsură tot piața românească. Dar exemplele pot continua. În domeniul infrastructurii de gaz, Transgaz a cumpărat compania Vestmoldtransgaz, care construiește conducta Ungheni-Chișinău. Prin intermediul acestei companii, Republica Moldova va beneficia de gazele naturale extrase de România de pe platoul Mării Negre. BERD și BEI finanțează interconectarea rețelelor de energie electrică ale României și Republicii Moldova, care ar trebui realizată până în 2022. Republica Moldova va beneficia de energia produsă la Cernavodă. Două companii românești, Petrom și Rompetrol, ocupă locurile 3 și 4 în rețelele de distribuție de carburanți și sunt în expansiune. În domeniul bancar, Banca Transilvania deține în Basarabia Victoriabank, BRD - Societe Generale deține Mobiasbank, iar BCR - Erste deține BCR Chișinău. Nu mai vorbim de investițiile românești din domenii precum pharma, IT sau outsourcing de servicii. Iată deci argumente că, și în plan economic, Unirea și integrarea europeană a Republicii Moldova se realizează, în ciuda tuturor opozanților", a spus Vasile Cristian Lungu. El a mai spus și că românii basarabeni pot reprezenta o soluție la criza forței de muncă din România. "Companiile românești trebuie să investească în Republica Moldova, pentru ca românii basarabeni să beneficieze de salarii decente în locurile în care s-au născut. Însă pentru ca aceste investiții să devină realitate, avem nevoie de stabilitate și de predictibilitate, care sunt aduse tocmai de integrarea europeană a Republicii Moldova", a adăugat președintele PMP Cluj.
Publicat de SC Monitorul de Cluj SRL la comanda PMP. Cod Mandatar Financiar Central 41190004.