monitorulcj.ro Menu
Politică

Social-democrații se plâng că proiectul Metrou Cluj este blocat de „poveștile” lui Emil Boc

Proiectul metroului în zona metropolitană Cluj este blocat de „poveștile” primarului Emil Boc, acuză reprezentanții PSD Cluj.

Proiectul introducerii metroului în zona metropolitană Cluj, Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu, care are ca scop descongestionarea traficului în Cluj-Napoca, zona metropolitană și care poate crea premisele unei dezvoltări sănătoase a infrastructurii Clujului, pentru următoarele două-trei generații, este blocat din cauza primarului Emil Boc, susțin social-democrații.

„În ultimele 13-14 luni, de când a anunțat că sprijină introducerea metroului în Cluj, i-am solicitat primarului Boc să ia în serios proiectul. Declarațiile și acțiunile sale nu dovedesc asta! În primul rând, a realizat, voit sau nu, o confuzie generală între proiectele «metrou» și «tren metropolitan», ba unind cele două proiecte, ba prezentându-le sumar separat, în condițiile în care proiectul trenului metropolitan este deja în lucru, de exemplu stațiile Baciu și Tetarom 1 (zona Hoia) fiind deja incluse în proiectul «Electrificarea și reabilitarea liniei CF Cluj – Oradea – Episcopia Bihor», care se află în etapa de actualizare a studiului de fezabilitate, etapă premergătoare lansării procedurii de licitație pentru proiectare și execuție lucrări. Prin urmare, cei din Primăria municipiului Cluj-Napoca încearcă un proiect struțo-cămilă metrou-tren metropolitan, folosindu-se practic de un proiect al CNCF CFR SA: «Electrificarea și reabilitarea liniei CF Cluj – Oradea – Episcopia Bihor»”, se arată într-un comunicat de presă semnat de liderul PSD Cluj, Horia Nasra.


„Prin urmare, sper ca studiul de pre-fezabilitate să nu fie un alt glonț orb, având în vedere că primăria și Boc sunt campionii studiilor de fezabilitate neconcretizate și să urmeze pașii pe care i-am solicitat în urmă cu un an:  organizarea unei «Comisii speciale pentru proiectul introducerii metroului în Cluj» pentru a colecta informaţii şi pentru a cunoaşte experienţa altor proiecte similare – Metro de Bilbao, Metropolitana di Brescia, Metropolitana di Catania, Métro de Lausanne, Métro de Lille şi Métro de Rennes –, apoi organizarea unor dezbateri care să clarifice posibilele puncte gri ale proiectului şi care să înlesnească accesul reprezentanţilor administraţiei locale şi a cetăţenilor la informaţia specifică și nu în ultimul rând împlicarea universităților clujene în acest proiect, având în vedere expertiza cercetătorilor și a profesorilor clujeni din domenii conexe proiectului”, mai spune deputatul PSD.