monitorulcj.ro Menu
Politică

Kelemen Hunor, INTERZIS în Ucraina. Reacția ambasadorului Ucrainei și replica Ungariei

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, sâmbătă, că i-a fost refuzat – „fără nicio explicaţie clară” – accesul în Ucraina.

Acesta intenţiona să participe la un eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică.

„În această dimineață m-am trezit cu câteva ore mai devreme ca de obicei. La 2:15 a sunat deșteptătorul, iar la ora trei eram deja în mașină, în drum spre Ucraina. Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noștri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înființarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică. Am vrut să transmit personal urările mele de bine și, desigur, aș fi vorbit despre drumul comun pe care comunitățile naționale maghiare din Bazinul Carpatic l-au parcurs de la căderea dictaturilor comuniste și aș fi vorbit și despre provocările cu care ne confruntăm. Aș fi făcut toate acestea dacă autoritățile ucrainene mi-ar fi permis să intru în țară după o oră de așteptare și verificare la frontieră. Însă accesul mi-a fost refuzat fără nicio explicație clară”, mărturisește liderul Uniunii pe pagina sa personală de Facebook.


„Mi-au comunicat doar, pur și simplu, că nu pot intra în țară. În aceste condiții pot doar să transmit de aici, cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor și simpatizanților acesteia și, în același timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR. Bineînțeles, am informat ministrul român de externe despre incident și mă voi adresa luni Ambasadei Ucrainei la București și voi cere o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a explicat Kelemen Hunor.

Interzis încă din 2017? Kelemen contraatacă!

Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov precizează că președintelui UDMR i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din 3 noiembrie 2017 și că de atunci acesta a mai încercat să intre în Ucraina folosind pașaportul ungar și a fost refuzat.


„Am aflat acum câteva ore aici pe facebook că Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul Kelemen Hunor n-a fost lăsat azi dimineață să intre pe teritoriul Ucrainei. În aceasta situație neplăcută dar absolut firească aș dori să fac câteva precizări:

1. Domnului Kelemen Hunor i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din 03.11.2017. De atunci domnia sa a mai încercat să intre în Ucraina folosind pașaportul ungar și a fost refuzat, drept dovadă că i-a fost bine cunoscută decizia autorităților ucrainene.


2. Și de data aceasta conform legislației în vigoare a Ucrainei domnului Kelemen Hunor i-a fost înmânată decizia autorităților de frontieră privind interzicerea intrării pe teritoriul statului ucrainean pe care a și semnat-o. E adevărat că decizia nu conține motive, dar o astfel de practică e comună pentru toate statele europene.

Și bineînțeles sunt deschis și voi fi onorat să-i ofer și personal domnului Kelemen Hunor orice explicații suplimentare”, a precizat Oleksandr Bankov, într-o postare pe Facebook.


„Nu am încercat să intru în Ucraina și nu am pașaport unguresc! Cereți date de la ambasador. Când s-a întâmplat și acte oficiale. Eu am acte cu incidentul de azi. Acum să vină el cu date și să spună când, la ce frontieră și cu ce pașaport am vrut să intru”, a fost replica lui Kelemen Hunor, potrivit digi24.ro.

Liderul UDMR afirmă că incidentul reprezintă o încălcare a tratatului de bază româno-ucrainean, articolul 13, punctul 7. De asemenea, Ungaria consideră inacceptabilă aplicarea interdicţiei de a intra pe teritoriul Ucrainei a lui Kelemen, motiv pentru care ambasadorul Ucrainei la Budapesta este convocat, luni, la Ministerul ungar de Externe, a informat secretarul de stat Menczer Tamás, potrivit agenţiei MTI.

Etichete: kelemen hunor UDMR