Politică
Un deputat PSD „trage de urechi” colegii de la Transporturi, unul de la Cluj: „Distrugerea transportului feroviar continuă!”
Deputatul PSD Marius Sorin Bota îi acuză pe secretarii de stat de la Ministerul Transporturilor că, odată cu desființarea Regionalei de transport marfă din Transilvania și zona de nord-vest, pun umărul la distrugerea transportului feroviar din țară.
„Regiunea de Nord-Vest a țării are toate șansele să rămână izolată de România în ceea ce privește transportul feroviar, în condițiile în care doi Secretari de Stat provin din această zonă (Cluj și Maramureș). Calea ferată nu are la acest moment nicio investiție majoră de modernizare”, acuză deputatul de Maramureș.
Acesta se referă la clujeanul Mircea Florin Biban, membru PSD, însă fără funcții de conducere la nivelul organizației clujene a social-democraților. În trecut, Biban a deținut funcția de inspector-șef teritorial al Autorității de Siguranță Feroviară Cluj. Celălalt secretar de stat la care se referă Bota este Dragoș-Virgil Titea, secretarul general al PSD Maramureș, investit în funcție de Guvernul Dăncilă în noiembrie anul trecut. Acesta a mai ocupat și în trecut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.
La cei doi se mai poate adăuga și zălăuanul Călin Cristian Forț, absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. La rândul său, Forț, de profesie inginer, este membru PSD cu ștate vechi, activând în partid încă din 1999.
„Unii au reușit să izoleze Maramureșul lăsându-l înafara (sic!) Master-planului de transport pe calea ferată, iar acum cei doi Secretari de Stat au hotărât și desfințarea (sic!) Regionalei de transport marfă din Transilvania și zona de nord-vest. În loc să se ocupe de restructurarea companiilor, eficientizarea lor și modernizarea căii ferate, aceștia continuă procesul de distrugere. Sper ca măcar în ceasul al 12-lea să le vină mintea la cap și să renunțe la acest program de distrugere”, avertizează deputatul.