Politică
Demos își lansează candidații pentru alegerile europarlamentare. Ce obiective are partidul care dorește popularizarea unei Noi Stângi
Demos, partidul politic de stânga care militează împotriva politicilor economice care au contribuit la subdezvoltare, inegalități sociale și divizarea societății românești, își lansează, joi, la Cluj-Napoca, candidații pentru euroalegeri.
Linda Greta Zsiga, activistă pentru drepturile omului, deschide lista candidaților pentru alegerile în Parlamentul European. Ea este cunoscută publicului clujean pentru activismul civic și pentru implicarea directă în mobilizarea protestelor privind evacuările romilor la Pata Rât. Candidata Demos la europarlamentare s-a activat pentru apărarea drepturilor omului încă de când a fost evacuată de Primărie la Pata Rât, în decembrie 2010, alături de sute de alte persoane.
Între timp, Linda, cu sprijin instituțional, a reușit să se mute din Pata Rât, vinde flori în piață și lucrează într-un ONG pe care l-a format cu alți evacuați din ghetoul de lângă depozitele toxice, neconforme de deșeuri. Nu a uitat de unde a plecat și se luptă pentru dreptul românilor la apă, la canalizare, la electricitate, servicii publice de bază într-un stat social. România este una dintre țările cu cel mai mare risc de sărăcie sau excluziune socială (37,4%) din Uniunea Europeană.
„În momentul când mi s-a propus să mă înscriu în Demos și să candidez, am avut inima deschisă, am avut planuri mari. M-am gândit la persoanele care au nevoie să fie reprezentate. Nu este totuna să-ți imaginezi dintr-un birou cum este să te culci flămând, cum este să dormi într-o baracă, unde n-ai curent, n-ai apă sau să trăiești pe viu toate acestea. Eu am cunoscut și bogăția și sărăcia, cred că sunt destul de îndreptățită să reprezint oamenii, pe toți cei care trăiesc în condiții precare în acest secol și nu au acces la toate facilitățile de care se bucură ceilalți cetățeni”, a declarat Linda Zsiga.
În Cluj-Napoca, la fel ca în multe alte orașe ale României, prosperitatea co-există cu ghetouri, corporațiile multi-naționale cu gropile neconforme de gunoi înspre care sunt împinși săracii României, susțin reprezentanții Demos.
Alături de Linda candidează o echipă care are ca proiect comun susținerea unor politici publice care să amelioreze decalajele economice și sociale dintre România și Uniunea Europeană. Activiști, muncitori, migranți, universitari și persoane din diverse pături sociale reprezintă la aceste alegeri un proiect național de creare și popularizare a unei Noi Stângi în România, spun reprezentanții Demos. La lansarea de la Cluj mai participă Daniela Gabor, profesoară de economie și macrofinanțe, Roxana Păduraru, studentă și activistă și Claudiu Crăciun, politolog.
Lansarea are loc joi, 7 februarie, ora 11:00, la Centrul Zody din Pata Rât. Tot joi, la ora 18:00, la Palatul Urania de pe strada Horea, nr. 4, va avea loc o dezbatere pe tema „cum recuperăm decalajele față de UE?”. În cadrul acestei dezbateri, Partidul Demos aduce în atenția publicului prioritățile politice pe care le are cu privire la proiectul european. Moderatorul evenimentului, care va fi urmat de o seară de socializare și muzică cu DJ Petrochanella și DJ Karadeniz, este deputatul independent Adrian Dohotaru.