Politică
Boc atacă Guvernul: „Dacă ne luați banii, cum fac obiectivele pe care oamenii le așteaptă?”
Primarii marilor oraşe se întâlnesc cu ministrul Finanţelor să negocieze bugetele locale pentru acest an. Discuţia vine după ce au reclamat că nu au fost consultaţi de Guvern în legătură cu proiectul. Edilii ceruseră ieri o întâlnire de urgenţă şi cu premierul Viorica Dăncilă. Primarul Clujului, Emil Boc, se află și el la București.
O delegaţie a Asociaţiei Municipiilor din România a ajuns miercuri la sediul Guvernului pentru a discuta cu premierul Viorica Dăncilă pe tema proiectului legii bugetului pe 2019.
Din delegaţie fac parte preşedintele AMR, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
„Motivul este simplu. Anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro din bugetul local în urma prevederilor de la nivel naţional şi nu doresc nici eu şi cred că nici alţi primari de municipii să mai fim văduviţi de resurse financiare, întrucât cele mai importante probleme cu care se confruntă oamenii sunt la nivelul oraşelor. Sunt probleme legate de trafic, probleme legate de siguranţă, probleme legate de locuinţe sociale, probleme legate de parcări. Dacă ne sunt luaţi banii cu ce o să putem face aceste obiective pe care oamenii le aşteaptă? Sper să nu se concretizeze ceea ce s-a anunţat şi să se revină la normalitate, adică la situaţia de dinainte de 2018 sau altfel spus la o cotă de minim 60% din impozitul pe venit alocată administraţiilor locale", a spus primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Cota din impozitul pe venit care va reveni bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor în legea bugetului pe 2019 va fi scăzută de la 60%, în prezent, la 45%-50%, diferența urmând să fie alocată pentru echilibrarea bugetelor locale, în condițiile în care decizia echilibrării aparține conducerii Consiliilor Județene.
Potrivit informațiilor oferite de Asociaţia Municipiilor din România, cotele din impozitul pe venit vor fi stabilite în 2019 astfel: 20% va merge la bugetul local al judeţului (cota se menține), 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor - faţă de procentul de 60% solicitat de structurile asociative, 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale - faţă de procentul de 20% solicitat. Astfel unitățile administrative pierd între 10% și 15% din impozitul pe venit în favoarea Consiliilor Județene care vor fac redistribuirea, respectiv vor decide care sat, comună, oraș vor avea nevoie de mai mulți bani.
Primarul Emil Boc a recunoscut că anul 2019 va fi unul extrem de dificil în contextul în care Primăria are nevoie de milioane de euro pentru exproprieri la mai multe proiecte de infrastructură, printre care lărgirea străzilor Bună Ziua şi Moţilor, centura metropolitană sau pasajele de pe Tăietura Turcului şi cel din Mărăşti.
“Acum avem nevoie mai mult ca niciodată de aceşti bani pentru că intrăm în perioada exproprierilor. Pentru exproprieri la Bună Ziua ne trebuie câteva milioane de euro, pentru exproprierile la strada Mărginaşă pentru lărgirea Moţilor ne trebuie un milion de euro. Pentru a expropria terenurile de la «La Terenuri» din Mănăştur să facem parc acolo ne trebuie bănuţi, pentru a expropria zona Ion Moş Roată pentru a face drumul de acces la cimitir ne trebuie bănuţi. Pentru a face strada Soporului care să deservească viitorul cartier ne trebuie bănuţi pentru exproprieri. Pentru a face parcurile din Bună Ziua şi Zorilor pe care intenţionăm să le facem. ne trebuie bani. Pentru Parcul Est care este un proiect major al Primăriei ne trebuie foarte mulţi bani pentru exproprieri. Ca să nu mai vorbim că ne trebuie bani pentru ceea ce înseamnă construcţia de locuinţe sociale, fie am construit locuinţe sociale, fie cumpărarea de pe piaţă. Ca să nu mai vorbim de pasajul Tăietura Turcului, pasajul din Mărăşti care sunt costisitoare sau avansarea banilor pentru ceea ce înseamnă centura metropolitană sau a trenului metropolitan şi a metroului. Avem o grămadă de cheltuieli şi din această perspectivă bugetul anului 2019 va fi extrem de dificil”, spunea recent edilul Clujului.