monitorulcj.ro Menu
Politică

Emil Boc, despre regionalizare. “Subiect de discuție după alegerile din 2020. Scena politică e dominată de alte priorități”

Fostul premier Emil Boc a vorbit, joi, despre regionalizare în contextul formării Alianței Vestului și spune că “e lipsă de voință politică” în realizarea acesteia.

“E lipsă de voință politică. Asta este foarte clar. Dacă îți fixezi ca obiectiv politic «trebuie făcută regionalizarea», o faci. Și sunt două căi de a face regionalizarea. Fie revizuiești Constituția și introduci regiunea ca și categorie administrativ teritorială în Constituție unde nu există astăzi, fie comasezi mai multe județe, care se poate face prin lege fără să modifici Constituția, și din 41 de județene faci 16 regiuni, 20. Cum au făcut și polonezii. Dar măcar ai dat o coerență. Știți care e diferența între noi și Uniunea Europeană? UE nu recunoaște caracterul de regiune dacă nu ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. Și la noi numai Suceava, este singurul județ care îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. În rest, niciun alt județ din țară nu îndeplinește această condiție. România pierde, din această perspectivă, enorm de mulți bani europeni, toți mergem la București. Inevitabil, capacitatea administrativă e redusă. În toată Uniunea Europeană e un principiu, al subsidiarității, pe principiul acesta s-a construit Uniunea Europeană capitalistă. Decizia trebuie lăsată la autoritatea cea mai apropiată de cetățean”, a declarat Emil Boc joi dimineață într-o emisiune la radio.

Fostul premier spune că subiectul regionalizării va fi o temă de discuție după alegerile din 2020.


“Regionalizarea nu o văd ca temă de discuție și analiză decât după următoarele alegeri din 2020. Până atunci nu există nicio șansă. Scena politică e dominată de cu totul și cu totul alte priorități, de alte discuții, această prioritate am ratat-o inclusiv pentru exercițiul financiar 2021-2027 care stă la ușă. E păcat mare pentru că se ratează o șansă uriașă” , a mai comentat Boc.

Potrivit lui Boc, Alianța Vestului ar fi fost formată tocmai pentru a atrage fonduri europene pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania, introducerea unui tren de mare viteză și Spitalul Regional de Urgență.


“Noi cu Alianța Vestului, de fapt, asta urmărim, cum putem aduce mai mulți bani și slujbe mai bine plătite în țară pentru că noi dacă ne asociem, și asta intenționăm să ne asociem, să avem îndeplinite condițiile să atragem bani împreună de la Uniunea Europeană. Vrem să facem Autostrada Transilvania. Ea nu e închisă pentru alte județe, dar am pornit noi patru pentru că avem continuitate și de infrastructură, și de cale ferată, și de probleme comune cum ar fi lipsa forței de muncă. Obiectivul este să continuăm Autostrada Transilvania, să aducem bani europeni, să facem tren de mare viteză să lege comunitățile noastre, să putem dezvolta un proiect de investiții teritoriale integrate care înseamnă foarte multe sute de milioane de euro pentru avantajele competitive ale acestei zone și evident pentru Spitalul Regional de Urgență pentru că murim cu zile”, a mai spus primarul Clujului.