monitorulcj.ro Menu
Politică

Liviu Dragnea a primit votul de incredere a majorității în CExN PSD

Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au dat, vineri seara, un vot majoritar de încredere în favoarea preşedintelui partidului Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a primit, la şedinţa CExN al partidului 60 de voturi de susţinere, faţă de 8 împotrivă, potrivit Mediafax.

Înaintea votului, liderul PSD, Liviu Dragnea, a luat cuvântul în şedinţa CexN al partidului, după ce a ascultat punctele de vedere ale liderilor social-democraţi. Votul a fost dat, după o reuniune de şapte ore, în care au fost asculte multe opinii ale membrilor CEN, apoi Dragnea a luat cuvântul, vorbind, punct cu punct, despre scrisoarea disidenţilor.


Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”.

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.


Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

Etichete: liviu dragnea psd