monitorulcj.ro Menu
Politică

Ziua Europei, sărbătorită la Cluj. S-a cântat ”Oda bucuriei” în mai multe limbi FOTO

Ziua Europei a fost sărbătorită în mod inedit în câteva oraşe ale ţării.

sursa foto Facebook Prefectura Cluj

La Cluj, În Piaţa Unirii, imnul Uniunii Europene, ”Odă bucuriei”, a fost interpretat de peste 100 de elevi ai corului şi orchestrei unui liceu în limbile română, engleză şi germană, cu ocazia Zilei Europei, a Independenţei României şi a Victoriei Naţiunilor Unite, scrie Mediafax.

Pe scena amplasată în piaţă au urcat corurile reunite ale Seminarului Teologic Ortodox şi Liceului Teologic Reformat, dar şi grupul de elevi „Olpretul” al Şcolii Generale din comuna Bobâlna, care au susţinut un moment artistic. De asemenea, Muzica Militară a interpretat o suită de cântece, iar în faţa grupului statuar Matei Corvin au fost arborate cele 28 de steaguri ale statelor membre UE.


”Odă bucuriei”, în română, engleză şi germană

Corul şi orchestra Colegiului de Muzică „Sigismund Toduţă” au interpretat imnul UE, ”Odă bucuriei”, în limbile română, engleză şi germană, manifestarea fiind încheiată de o defilare militară a Detaşamentului Gărzii de Onoare constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Batalionului 55 Comunicaţii si Informatică „Napoca”, Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „Vasile Danacu”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Ciceo-Pop” Cluj-Napoca şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj.

Mesajul preşedintelui Iohannis: “Sunt voci în România care dau vina pe Europa şi Bruxelles pentru aproape orice”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, cu ocayia Zilei Europei, că în ţara noastră sunt oameni care dau vina pe Europa şi Bruxelles pentru aproape orice şi ignoră beneficiile incontestabile ale apartenenţei României la această structură. Invitaţia la recepţia dedicată Zilei Europei nu va fi onorată de al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, în schimb la evenimentul de miercuri au mers Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă.


"Unii poltiticieni pun sub semnul întrebării rolul şi relevanţa Uniunii Europene. Ei omit cu bună ştiintă beneficiile uriaşe, sugerând ca ne-ar fi mai bine în afara marii familii europene Auzim în România voci care dau vina pe Europa şi pe Bruxelles pentru aproape orice, deranjaţi de standardele europene. Ce nu spun ei e că fără democraţie şi fără stat de drept, fără legi corecte, nu există prosperitate şi bunăstare pentru majoritatea cetatenilor. Ar exista doar privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere. Răspunsul nostru trebuie să fie hotarat şi să se bazeze pe avantajele incontestabile ale apartanentei la UE", a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a mai spus că viitorul ţării noastre nu poate să fie deturnat.


9 mai, ziua în care se sărbătoreşte Independenţa de Stat a României

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiului ruso-turc din anii 1877 – 1878. La începutul anului 1977, România era vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.

Astfel, izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia ideală pentru a profita de contextul internaţional în realizarea independenţei României.


În aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud.

La 9 mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare... Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

Etichete: 9 mai ziua europei