monitorulcj.ro Menu
Politică

PMP cere administraţiilor de la Cluj să adopte declaraţii de unire cu Republica Moldova

Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au cerut administraţiilor de la Cluj să adopte declaraţii de unire cu Republica Moldova. Aceştia au depus la Primăria Cluj-Napoca şi la Consiliul Judeţean Cluj cereri prin care solicită instituţiilor să adopte asemenea declaraţii politice.

Potrivit preşedintelui executiv al PMP Eugen Tomac declaraţii de unire au fost semnate şi în alte judeţe din ţară, printre care Timiş, Maramureş, Neamţ, Constanţa, Alba.

“Suntem singura naţiune din Europa care n-a avut un lider capabil să negocieze anularea efectelor pactului Ribbentrop-Molotov. Această iniţiativa a plecat din Republica Moldova, acolo unde primari şi consilieri din aproape 200 de localităţi au adoptat declaraţii politice de unire cu România. Noi ne-am încurajat aleşii locali inclusiv parlamentarii să facă demersuri peste tot în ţară pe lângă autorităţile lucale să se adopte asemenea declaraţii.


Solicităm ca şi Consiliul Local al municipiului Cluj- Napoca şi Consiliul Judeţean să adopte un asemenea  document politic prin care se încurajează acest obiectiv de unire a Republicii Moldova cu România", a declarat la Cluj preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.