monitorulcj.ro Menu
Politică

Vicepremier: Referendumul pentru familie va avea loc în luna mai

Vicepremierul Paul Stănescu a anunțat referendumul privind modificarea Constituţiei astfel încât familia să fie definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie ar urma să aibă loc în mai.

"Cel mai probabil în luna mai ar trebui să fie referendum pentru familie, după toate calculele", a declarat luni, vicepremierul Paul Stănescu.

Coaliţia pentru Familie a strâns 3 milioane de semnături pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul care se referă la definiţia familiei.


În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Astfel, iniţiativa prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".