Politică
Fostul premier Boc despre lipsa de acțiune politică a lui Iohannis: “Președintele, săracu'..”
Fostul premier al României Emil Boc a declarat, joi, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a o nominaliza pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier este “rațională și constituțională”.
“Președintele, săracul, nu e o formulă academică corectă, a luat o decizie rațională și constituțională. Acoperit total de Constituție. Rațională, a preferat să scurteze criza în loc să o prelungească, probabil nu știu dacă era mai bine. Nu are mijloace constituționale să declanșeze direct alegeri anticipate. Asta e marea problemă a Constituției României. Din această perspectivă, decizia președintelului, oricât de criticabilă pare și poate părea, ea este constituțională și rațională pentru că nu are mijloace directe pentru alegeri anticipate. Răul de bază este în Constituție că nu îi dă posibilitatea când ai asemenea situații cum are președintele Franței, dizolvă Adunarea Națională și a închis discuția și cheamă poporul la alegeri anticipate. Și la noi, am spus, soluția corectă ar fi fost alegeri anticipate din punct de vedere politic. Soluția președintelui nu este una care să ne placă, dar are acoperire constituțională și rațională. S-ar putea ca până la urmă PSD să fie pus în situația să nu poată spune că dacă am fi fost noi la putere și am fi fost lăsați am fi făcut toate cele pe care le-am promis. Acum, au ocazia să facă tot ce au promis. Și vom vedea dacă se țin de cuvânt. Acum e clar nu pot să dea vina pe nimeni, numai pe ei. Au tratat în mod cumplit iresponsabil destinul României”, a declarat Boc la o emisiune radio.
Reamintim că și ieri fostul premier Emil Boc a comentat situaţia politică actuală.
“PSD administrează ţara ca şi propria moşie, ceea ce este foarte grav. Ei sunt temporar împuterniciţi de cetăţeni să guverneze în interes public. Din nefericire, ceea ce se întâmplă de un an de zile de la alegeri numai guvernare în interes public nu este ci o guvernare strict în interes de partid. Acest lucru nu este de acceptat în democraţie. Nici în cazul demiterii domnului Grindeanu, nici în cazul demiterii de către partid a domnului Tudose nu am auzit un motiv de interes public pentru cetăţean important pentru care a fost demis astfel încât eu ca alegător să spun că a trebuit să fie schimbat primul ministru pentru că a compromis o politică în domeniul susţinerii investiţiilor, nu a atras suficiente fonduri europene şi vin în faţa poporului şi spun că trebuie schimbat din lipsă de performanţă. Un partid nu are dreptul şi nici posibilitatea nici legală, nici morală, să confişte o ţară în interes şi folos propriu. Orice schimbare de guvern, pot spune şi din experienţă, înseamnă luni de zile de blocaje, de indecizie şi de compromitere a unor interese publice majore în domeniul investiţiilor, atragerii de fonduri europene, a deblocării proiectelor pentru că nimeni nu ia decizii”, a comentat primarul Clujului.
Președintele României a desemnat ieri după amiaza pentru funcţia de premier propunerea PSD-ALDE, în persoana Vioricăi Dăncilă. Iohannis a transmis însă şi un avertisment pentru PSD.
"În Parlament, îmi este foarte clar PSD dispune de o majoritate (…) Acum PSD trebuie să performeze. Românii au mari aşteptări şi eu am mari aşteptări. PSD a promis şi în campania electorală, şi după, lucruri importante, a promis salarii, pensii, şcoli, manuale, spitale, infrastructură, dar până acum prea puţin s-a realizat. Acum PSD trebuie să dovedească că ce a promis face. Avem, la un an de la alegerile parlamentare, care au fost câştigate de PSD, două guverne PSD eşuate. Acum primesc şansa de a dovedi că ştiu ce vor şi stiu cum se face. În continuare îi invit pe cei implicaţi în procedură să se mobilizeze şi să lucreze repede şi bine. Este posibil ca până la 1 februatie întreaga procedură să fie finalizată şi noul Guvern să se apuce de treabă şi să rezolve problemele mai degrabă decât să le încurce", a spus șeful statului.