monitorulcj.ro Menu
Politică

LEGILE JUSTIŢIEI Iordache: Comisia specială se reuneşte la finalul lunii. Nimeni nu s-a grăbit să depună amendamente

Comisia specială privind justiţia se va reuni la finalul lunii ianuarie pentru a elabora proiectele de modificare a legislaţiei penale şi a procedurii civile, a declarat, marţi, preşedintele comisiei, Florin Iordache (PSD), precizând că nimeni ”nu s-a grăbit să depună amendamente”.

”Deocamdată asteptăm (amendamente la proiectele de lege-n.r.). Ţinem cont de Directiva UE privind prezumpţia de nevinovăţie, de Deciziile CCR. Încă aşteptăm amendamente. Nu s-a grabit, încă, nimeni să depună amendamente. Pe final de ianuarie probabil că vom face şedinţă”, a declarat preşedintele Comisiei speciale privind domeniul justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, potrivti mediafax.

Preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache, a precizat că vor fi elaborate proiecte pentru modificarea Codului Penal, a Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă.


Proiectul depus de PSD-ALDE pentru transpunerea Directivei privind prezumpţia de nevinovăţie a fost criticat de opoziţie , în lucrările comisie.

Fostul ministru al Justiţiei deputatul PNL Cătălin Predoiu a afirmat că transpunerea Directivei 343/2016 are potenţialul de a destabiliza politica penală de combaterea infracţionalităţii, cerând revizuirea proiectului.


Cătălin Predou i-a transmis, în luna decembrie, o scrisoare lui Florin Iordache, cerându-i ca până la reluarea lucrărilor comisiei să revizuiască "fundamental" proiectul de transpunere a Directivei.

Liberalul a precizat că „(...) în conformitate cu proiectul: nu se mai poate lua măsura arestării pentru infracţiunile de corupţie, evaziune fiscală sau spălare de bani pentru corupţie, deşi ele prezintă un grad înalt de pericol social; se dezincriminează mărturia mincinoasă, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol (...)”.


Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, pe Facebook, la final de an, că a tras proiectele de lege care amendau Codul penal şi de pe care mai mulţi parlamentari social-democraţi s-au grabit să îşi retragă semnătura, după ce au fost aspru criticate în spaţiul public.

Cătălin Rădulescu le-a transmis, pe Facebook, colegilor săi că nu venit în Parlament să ridice „mâna de-a proasta” şi că „nu va abdica de la îndrepta” legislaţia penală.


Social-democratul a avut un mesaj şi pentru ambasadori.

”(…) noi nu intervenim în treburile interne ale ţărilor voastre , nu va cerem sa va modificaţi legi sau sa faceţi legi ca sa ne placa noua romanilor ; nu suntem colonia voastră , şi nu avem stăpâni (…), a scris Rădulescu, făcând numeroase abateri de la regulile de gramatică şi ortografie, în postarea făcută pe pagina sa de Facebook, paragrafele fiind preluate în forma postată de demnitar.


Tot la final de an, UDMR a declarat că nu va susţine proiectele de lege depuse de parlamentarii PSD pentru modificarea Codului penal.

„(Modificările privind Codul Penal, depuse de parlamentarii PSD – n.r) nu au susţinerea şi nu au cum să fie susţinute de UDMR (...) sunt foarte multe exagerări în amendamentele depuse, (...) nu au cum să fie susţinute într-o dezbatere serioasă ”, a declarat deputatul UDMR Korodi Attila.

Korodi Attila a aunţat că UDMR va susţine implementarea Directivei privind prezumpţia de nevinovăţie şi corelarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală cu Deciziile CCR.