Politică
Parkingul de la aeroport a fost aprobat de urbanişti
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) a aprobat ieri proiectul privind construirea unui parking suprateran în perimetrul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, după ce, în urmă cu două săptămâni proiectul a fost respins, amplasamentul fiind aprig contestat de urbanişti.
Viitorul parking ar urma să aibă un regim de înălţime format din demisol, parter, două etaje şi un etaj retras. „În mod cert, modul în care se realizează circulaţia în zona aeroportului este foarte important. Cert este că acum funcţionează foarte prost. Este crucial ca toată lumea să-şi poată găsi bine circulaţia în zona aeroportului, chiar şi autoturismele care staţionează pentru scurt timp. La fel şi autobuzele şi autocarele. Unde este staţia de autobuz? Este necesar şi un sistem de alei bine gândit, nu o circulaţie prin parcare, printre maşini”, au cerut arhitecţii la prima prezentare a proiectului în Comisia de Urbanism. Parkingul de la aeroport ar urma să fie realizat de firma UTI, cea care a concesionat de la Consiliul Judeţean terenul în vederea realizării mai multor obiective de investiţii, printre care şi un hotel de patru stele.