monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce legi “toxice” mai pregătesc parlamentarii şi ce susţinere au de la Cluj

Aleşii nu se lasă şi pregătesc pe modelul Ordonanţei 13 alte proiecte de lege care îi avantajează pe ei. PSD l-a scos iar la înaintare pe fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache să mai “comită” o lege scandaloasă.

Ce legi “toxice” mai pregătesc parlamentarii şi ce susţinere au de la Cluj

Aleşii puterii au în vizor pentru viitorul apropiat adoptarea mai multor proiecte de legi care i-ar avantaja pe ei, partidele lor sau clientela care ocupă funcţii în administraţia publică.

PSD-istul Florin Iordache propune modificarea Legii finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale astfel încât banii folosiţi ilegal de partide în alegeri sau la referendum să nu mai poată fi confiscaţi.


Astfel, la propunerea lui Florin Iordache, ar urma să fie abrogat din lege articolul care prevede că, în cazul nerespectării prevederilor din lege privind limita, sursa sau provenienţa lor, contibuţiile pentru campania electorală, indiferent că sunt venituri proprii, donaţii sau împrumuturi, se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat. De asemenea, desfiinţarea conflictului de interese este la un pas de adoptare.

Am ajuns la o oarecare normalitate

Deocamdată, proiectul privind finanţarea a fost respins de Senat şi acum a ajuns la Camera Deputatior. Senatorii clujeni explică minusurile acestuia.


Parlamentarul UDMR Laszlo Attila consideră că propunerea lui Iordache privind legea finanţării nu îşi are rostul pentru că în acest sens am ajuns la o oarecare normalitate, nemaifiind nevoie decât de mici modificări de nuanţe.

“În primul r\nd, nu există posibilitatea de a depăşi plafoanele, vorbind de legea finanţării partidelor, acesta e rolul mandatarilor financiari şi anume de a controla acest lucru. Cum să depăşeşti într-o campanie plafonul de cheltuieli, e foarte strict, cu raportări zilnice. Pur şi simplu nu înţeleg ce vrea, adică acum sunt nişte reglementări atât de sctricte şi în sfârşit am ajuns la o oarecare normalitate în această privinţă, încât nu mai trebuie făcute schimbări, adică mai sunt doar câteva lucruri de fineţe care trebuie reglementate”, spune senatorul Laszlo Attila.


Să se modifice şi nu prea...

Senatorul liberal Marius Nicoară consideră că trebuie făcute anumite lămuriri în definirea conflictului de interese, fără însă a specifica exact care ar trebui să fie acestea.

“Este bine să se facă nişte reglementări clare la conflictul de interese, ce se încalcă, cum se încalcă, dar asta nu înseamnă că sunt neapărat pentru angajarea rudelor la cabinetele parlamentare. Trebuie făcute nişte lămuriri, la fel ca în cazul Legii finanţării, pentru a nu  se lăsa loc interpretărilor. La legea finaţării partidelor nu spun decât că aceia care nu respectă legea trebuie să plătească. E suficient de clară, dar şi acolo se pot regelementa câteva lucruri, ca să nu se ajungă la confuzii, interpretări. Şi la noi există o situaţie în care eu spun că nu s-a greşit, dar nu este clar reglementat’, spune liberalul.  


PSD îşi continuă planul diabolic

Deputatul USR Emanuel Ungureanu atrage atenţia că PSD îşi continuă planul diabolic lansat chiar de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache.

“PSD prin câteva personaje sinistre ca Iordache îşi continuă planul diabolic de distrugere a încredere a românilor în sistemul judiciar. Cred că în Legea finanţării partidelor trebuie discutată în Parlament, dar nu în sensul acesta. Autoritatea Electorală Permanentă este şi ea politizată şi atunci când se vorbeşte de criterii, pentru unele partide se aplică mai dur, pentru altele mai puţin dur, însă Iordache ar trebui să fie mai preocupat de ce cer oamenii în stradă, respectiv integritatea persoanelor care sunt în funcţia de demnitate publică. Dar la ce să ne aşteptăm de la un partid care are în frunte un condamnat definitiv. PSD nu se va lăsa, va umbla la conflictul de interese, să îşi acopere finanţarea ilegală, să îşi apere persoanele corupte, pentru că ei au reacţionat ca un clan mereu, ca un grup mafiot”, spune Ungureanu.