Politică
Lider PPMT: PSD sprijină discursul antimaghiar, arată caracterul securist al stângii din România
Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a acuzat PSD şi pe liderul partidului, Liviu Dragnea, că sprijină discursul antimaghiar, ceea ce arată ”caracterul naţionalist şi securist al stângii din România”, după discuţiile lui Dragnea cu liderul Alianţei BINE, Bogdan Diaconu.
Szilagyi Zsolt a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că într-o democraţie consolidată din Vest, stânga social-democrată se delimitează de extrema dreaptă, în timp ce, în România, extrema dreaptă este salutată de partidul de guvernământ, care are un preşedinte penal şi a avut unul plagiator. ”Trăim într-o ţară în care Guvernul destabilizează ţara, avem exemplul intenţiei de modificare a Codului Penal, dar mai avem un exemplu elocvent. Liviu Dragnea l-a primit pe Bogdan Diaconu, în urma înfiinţării Alianţei BINE, una antimaghiară şi naţionalistă, a purtat un dialog şi a salutat alianţa. Acest lucru arată clar cât de degenerată e politica în România. Într-o democraţie consolidată din Vest, stânga social-democrată se delimitează de extrema dreaptă, în timp ce, în România, extrema dreaptă este salutată de partidul de guvernământ, care are un preşedinte penal şi a avut unul plagiator. Asta arată caracterul naţionalist şi securist al stângii din România, PSD nu se debarasează de moştenrirea comunisto-securistă, ci doreşte un parteneriat cu cei care sunt contracaraţi de stânga europeană. Responsabilitatea PSD şi a Guvernului este să contracareze acţiunile antiminoritare, xenofobe, naţionaliste, fascistoide. Declaraţia lui Dragnea este extrem de gravă şi arată că cei de la PSD doresc să sprijine şi să ridice discursul antimaghiar şi intimidator”, a spus Szilagyi, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, este îngrijorător faptul că PSD vrea să conlucreze cu Alianţa BINE, ceea ce demonstrează că social-democraţii nu doresc o stabilizare în România.
”Pentru ei, cartea maghiară este una care trebuie menţinută, iar aţâţarea interetnică trebuie să continue. Noi vom atrage atenţia partenerilor europeni despre acest lucru”, a spus preşedintele PPMT.
Partidele naţionaliste PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată Blocul Identităţii Naţionale în Europa, respectiv „BINE”, protocolul de constituire fiind semnat duminică.
Anunţul formării noii alianţe naţionaliste a fost făcut, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PRU de către Bogdan Diaconu, preşedintele fondator al Partidului România Unită.
Acesta a mers, luni, la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, unde a avut o scurtă întrevedere cu acesta, el precizând, la ieşire, că au discutat despre alianţa BINE, iar Dragnea i-a felicitat pe iniţiatori pentru demers.
Diaconu a stat în biroul lui Dragnea aproximativ 20 de minute, iar la ieşire a evitat să facă declaraţii detaliate.