monitorulcj.ro Menu
Politică

Clujul are un nou viceprimar maghiar

Avocata Oláh Emese a fost investită marţi în funcția de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, cu unanimitate de voturi. În cadrul ședinței de Consiliul Local, Oláh a depus jurământul de investitură. Ea o înlocuieşte pe Anna Horvath care este în prezent cercetată pentru fapte de corupţie.

Grupul UDMR a nominalizat-o pe Oláh Emese, consilier local, ca propunere pentru ocuparea funcției de viceprimar. Propunerea a fost acceptată și votată în unanimitate de către toate formațiile politice.

“Vă mulțumesc pentru susținere. Urmează o perioadă foarte interesantă în viața mea și sper că voi avea puterea să fac față solicitărilor administrației locale și promit cu toată promptitudinea și atenția mea în ceea ce privește desfășurarea activității și sper că vom avea o colaborare foarte fructuoasă. Prima și cea mai importantă sarcină va fi de a redeschide canalele de comunicare prin care maghiarii din Cluj pot interacționa, din nou, cu administrația locală. În acest scop, vom reintroduce în cel mai scurt timp programul de audiențe și încercăm să găsim o soluție și pentru relansarea programului de consiliere telefonică”, a spus noul viceprimar.


“Doresc să îi urez bun venit în echipa executivă a Primăriei domnișoarei Olah Emese și sunt convins că profitând de experiența sa de specialitate vom reuși să rezolvăm o bună parte din problemele cu care ne confruntăm, așa cum împreună cu doamna Horvath am făcut atâtea lucruri noi. Vă urez succes și vă garantez toată deschiderea și colaborarea noastră”, a spus primarul Emil Boc în plenul Consiliului Local.

Olah Emese are 34 de ani este din Carei și a venit în Cluj-Napoca la facultate. În perioada 2006-2007 a fost consilier juridic la Parlamentul României. A absolvit două facultăți: Facultatea de Economie și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca și Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj-Napoca. Noul viceprimar are și două mastere: în drept comunitar european, absolvit la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai și în relații economice internaționale la Facultatea de Economie și Gestiunea Afacerilor. Olah Emese a intrat în Consiliul Local în 2012, fiind la al doilea mandat de consilier local.


Anna Horvath şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca în plenul Consiliului Local din 21 martie. Atunci, cu toate că pe ordinea de zi a şedinţei se afla un proiect de hotărâre privind alegerea unui nou viceprimar, nicio formaţiune politică nu a făcut propuneri.

Întrebată atunci de ce UDMR nu a propus niciun candidat care s-o înlocuiască, Anna Horvath a răspuns: “În spirit de glumă aș putea spune că nu stau la coadă doritorii, dar vorbind serios avem nevoie de puțin timp ca să găsim persoana potrivită care să fie pregătită pentru a lua acest mandat”.


Fostul viceprimar al Clujului, Horvath Anna, a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, în dosarul în este acuzată că, în perioada februarie-mai, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din Primărie, pentru ”urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” pentru care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice, ea cerând în schimb 60 de abonamente la două festivaluri de muzică pentru voluntarii care o sprijineau în campania electorală la alegerile locale.

Mai mult, Horvath este suspectată de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) de conflict de interese.


În cadrul aceleiași ședințe a CL, a depus jurământul şi Nistor Dániel, noul consilier local al UDMR. Tânărul, de profesie inginer constructor, preia, astfel, locul fostului consilier local Csoma Botond care, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, a obținut un mandat de deputat în Parlamentul României.

„Voi reprezenta interesele clujenilor cu maximă eficiență. Conform pregătirii și experienței profesionale pe care o dețin, cel mai probabil, voi activa în Comisia de urbanism, dar decizia finală în acest sens va fi luată în cadrul grupului UDMR”, a declarat Nistor.


În Consiliul Local Cluj-Napoca activează în prezent 5 consilieri locali UDMR. Pe lângă noul viceprimar, Olah Emese, va mai rămâne în funcția de consilier local și Horvath Anna. Uniunea este reprezentată, totodată, și de consilierii Gergely Balázs, Rácz Levente și Nistor Daniel.

CITEŞTE ŞI

Lovitură. Clujul rămâne fără un viceprimar. Anna Horvath şi-a dat demisia. UDMR nu a făcut nicio propunere de înlocuire