Politică
USR vrea să facă popcornul, biscuiţii şi supele la plic mai sănătoase
Operatorii din sectorul alimentar ar putea fi obligaţi ca limiteze conţinutul de acizi graşi trans-nesaturaţi (AGTN) la 2 grame/100 de grame de ulei sau de grăsime din conţinutul acestora şi să eticheteze produsele care conţin AGTN, potrivit unui proiect de lege depus de un senator USR.
Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, iar produsele alimentare care nu respectă standardele amintite se confiscă de organele de control abilitate şi se distrug pe cheltuiala contravenientului, potrivit sursei indicate.
Popcornul pentru microunde, cremele tartinabile, biscuiţii, torturile preambalate, margarinele, produsele preparate termic prin prăjire, supele (inclusiv concentrate la plic), sosurile, cerealele preambalate, napolitanele, chipsurile, uleiurile vegetale solidificate tehnologic şi produsele care se găsesc, în special, pe piaţa sud şi est Europeană au un conţinut crescut (chiar 40-50%) de AGTN, susţine senatorul USR Adrian Wiener, invocând studii şi rapoarte privitoare la tipurile de alimente din UE, potrivit expunerii de motive.
“Aportul caloric zilnic >2% provenit din AGTN creşte riscul de deces prin boală cardiovasculară cu 20-32%, mai mult decât orice alt macro-nutrient. De asemenea, AGTN cresc riscul de accident vascular cerebral, diabet zaharat, obezitate, neoplazii şi boală Alzheimer. În 2010 se considera că doar AGTN alimentari sunt responsabili de 50.000 de decese anual în Europa”, potrivit sursei citare.
Societatea Europeană de Cardiologie constată că bolile aparatului cardiovascular sunt responsabile de 4 milioane de decese anual în Europa (47% din mortalitate), argumentează senatorul USR.
Proiectul de lege ar putea salva peste 2000 de români anual, susţine iniţiatorul.