monitorulcj.ro Menu
Politică

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că nu va folosi cuvântul "graţiere" la referendum

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat jurnaliştilor care îl însoţesc la Strasbourg că întrebarea de la referendum nu va conţine cuvântul "graţiere", deoarece Constituţia nu îi permite acest lucru şi că cel mai probabil întrebarea va fi legată de anticorupţie sau integritate.

Şeful statului a declarat marţi, în drum spre Strasbourg, unde va participa la o reuniune a Consiliului Europei, că la referendumul pe care l-a anuţat încă de luni nu va folosi cuvântul graţiere, deoarece Constituţia nu lasă organizarea de iniţiative pe teme fiscale sau cele precum amnistia sau graţierea. În schimb, întrebarea poate fi legată de anticorupţie şi integritate.

Preşedintele ar urma să discute posibilitatea modificării legistaţiei penale prin ordonanţe de urgenţă şi cu şeful CEDO.


Art. 74 din Constituţie prevede, la alin.2 că "nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea".

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat marţi procedura privind organizarea unui referendum naţional privind ''continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice".


''În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată'', se arată în scrisoarea adresată de şeful statului preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.