Politică
Iohannis e de acord cu condiţiile PSD şi ALDE: Le primeşte împreună la consultări
Preşedintele Klaus Iohannis va primi PSD şi ALDE împreună la consultările de la Palatul Cotroceni, după ce cele două partide s-au arătat deranjate de faptul că Administraţia Prezidenţială le-a programat în zile diferite, respectiv miercuri şi joi.
Explicaţia oficială venită din partea Administraţiei Prezidenţiale a fost că partidele au fost programate în funcţie de mandatele obţinute în Parlament.
Însă luni Liviu Dragnea şi Calin Popescu Tariceanu au semnat un protocol de colaborare între cele două formaţiuni, aşa că i-au trimis lui Iohannis o scrisoare în care l-au informat că este firesc să vină împreună la Cotroceni, în ziua şi la ora la care era aşteptată delegaţia PSD, respectiv miercuri, la ora 11:00. Precizăm că reprezentanţii ALDE erau aşteptaţi de şeful statului joi, la ora 11:00.
"Domnul preşedinte a primit scrisoarea trimisă de PSD şi ALDE şi a fost de acord să îi primească la consultări împreună, mâine, de la ora 11:00", a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Madalina Puşcălău, pentru Ziare.com.