monitorulcj.ro Menu
Politică

ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Ce aduc nou. Măsuri în premieră la urne.

Votul prin corespondenţă în diaspora, numărătoarea voturilor în secţii înregistrată audio-video, un număr mai mic de parlamentari şi alegerea pe listă – acestea sunt doar câteva dintre premierele şi noutăţile scrutinului de duminică din România, organizat după o lege electorală din 2015.

Alegerile de duminică au fost organizate şi se desfăşoară după o nouă lege electorală, adoptată în 2015, faţă de scrutinul din 2012, parlamentarii fiind aleşi acum pe listă şi nu uninominal, metodă folosită ultima dată în 2004.

Practic, la alegerile parlamentare din toamnă, românii nu vor mai vota uninominal, ca până acum, ci vor avea în faţă o listă propusă de fiecare partid sau alianţă în parte. Noua legislaţie electorală prevede o normă de reprezentare de un deputat la 73.000 de cetăţeni şi un senator la 168.000 de locuitori. Vom avea 308 deputaţi, 134 de senatori şi 18 deputaţi ai minorităţilor, ceea ce va duce la scăderea cu 122 de parlamentari, faţă de actualul Legislativ ales uninominal. Diaspora va fi reprezentată de patru deputaţi şi doi senatori.


La alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt organizate în străinătate 417 secţii de votare, cel mai mare număr de secţii organizat vreodată în diaspora, cu 111 mai multe, decât la alegerile parlamentare din anul 2012 şi cu 123 mai multe decât la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014.

Tot ca o premieră, activitatea în secţiile de votare va fi înregistrată audio-video, neîntrerupt, după ora 21.00 când se închid secţiile şi până ce toţi membrii acestei părăsesc secţia. Înregistrarea va fi făcută cu o tabletă securizată de Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale(STS), de către un operator de calculator, dintr-un punct fix.


Ca o noutate în istoria alegerilor electorale din România, actualul scrutin este informatizat complet.

Etichete: lege electorala