monitorulcj.ro Menu
Politică

Kelemen Hunor: “Au existat încercări de intimidare a primarilor maghiari”

Foto Saul Pop

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Cluj, că în ultimii ani au existat încercări de intimidare a comunităţii maghiare, iar în unele cazuri au fost luate măsuri disproporţionate.

”Am văzut în ultima perioadă - şi aici vorbesc de ultimii 3-4 ani - încercări de intimidare la adresa comunităţii noastre. Am spus de foarte multe ori şi de foarte multe ori am fost înţeleşi greşit. Noi credem că demersurile şi încercările de intimidare la adresa primarilor sau a celor aleşi în autorităţile locale nu sunt o întâmplare, nu sunt doar un lucru pe lângă care putem să trecem. Şi aici a fost cazul de la Gheorgheni, cazul de la Miercurea Ciuc, apoi Sfântu Gheorghe şi ultimul caz la Cluj, unde viceprimarul Horvath Anna este suspectată în legătură cu finanţarea campaniei electorale. Pentru astfel de situaţii noi trebuie să mergem mai departe, trebuie să continuăm drumul pe care am pornit şi trebuie să fim mai puternici şi mai solidari decât înainte”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR susține că este nevoie de o întărire a statului de drept.

“Nu contestăm dreptul procurorilor de a face cercetări, asta este treaba procurorilor; noi când vedem că măsurile adoptate sunt disproporţionate cu acuzaţiile sau cu presupusele acuzaţii, atunci punem semne de întrebare şi credem că statul de drept, instituţiile statului de drept nu funcţionează bine sau funcţionează cu multe, multe probleme, fiindcă tot timpul măsurile adoptate trebuie să fie proporţionale cu acuzaţiile sau cu presupuse fapte. Şi noi am constatat, şi nu vreau să dau exemple, dar sunt mulţi primari cu acuzaţii mult mai brutale şi cu suspiciuni mult mai bine fundamentate decât cazul doamnei Horvath - noi credem în nevinovăţia domnei Horvath - şi sunt lăsaţi să meargă la serviciu şi-şi fac treaba pentru care au fost aleşi. Deci, credem că e nevoie de o întărire a statului de drept şi din acest punct de vedere, fiindcă am constatat măsuri disproporţionate în ultima perioadă”, a mai spus liderul UDMR.

Etichete: kelemen hunor UDMR