monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce colecţionează parlamentarii clujeni

Reprezentanţii clujenilor în Legislativul României sunt pasionaţi de artă, deţin obiecte de valoare, dar păstrează şi colecţii inedite de pe vremea copilăriei.

Parlamentarii clujeni nu sunt neapărat cei mai mai înrăiţi colecţionari de obiecte de valoare, dar se mândresc în schimb cu obiecte de suflet şi îşi amintesc cu plăcere de pasiunile de pe vremea copilăriei.

Unii se pot lăuda cu tablouri în valoare de zeci de mii de euro, în timp ce alţii se laudă cu cărţile de suflet adunate de-a lungul timpului sau cu colecţii de... sâmburi de măr.


Deputatul PNL Radu Zlati este un iubitor al cărţilor, însă parlamentarul nu se declară un înrăit al volumelor scumpe.

Zlati este pasionat de lectură, iar din acest motiv a strâns până acum peste 2.000 de exemplare din domenii precum istorie, filosofie şi literatură.


“Nu sunt un colecţionar în adevăratul sens al cuvântului, dar citesc cărţi şi cumpăr cărţi. Am peste 2.000 de volume, echilibrat adunate, din domeniile istoriei, filosofiei, literaturii. Nu am bani să merg în anticariate să îmi achiziţionez cărţi scumpe, de aceea spun că nu sunt un colecţionar, sunt mândru de cărţile mele”, spune Zlati.

Despre senatorul PNL Marius Nicoară se ştie că este un împătămit al artei şi un colecţionar de tablouri. Nicoară nu este pasionat doar de tablouri, ci şi de ceasuri pe care le colecţionează încă din tinereţe. Senatorul spune însă că în ultima perioada nu a mai prea avut bani pentru a-şi mai procura vreun tablou. „Am mai multe tablouri, aşa este. Sunt un iubitor de artă, am moştenit asta de la mama, din păcate în ultima perioadă nu am mai cumpărat pentru că nu am mai avut bani”, recunoaşte senatorul.


Mica avere a senatorului conţine 80 de tablouri ale unor pictori clujeni, printre care şi Florin Ţonea, Teodor Harşia, Ovidiu Avram.

Marius Nicoară este pasionat şi de ceasuri, unul dintre cele achiziţionate în ultima perioadă aparţinând mărcii Pisa şi de care Nicoară are numai cuvinte de laudă, acesta fiind multifuncţional.


Senatorul Alexandru Cordoş (PSD) nu este nici el un colecţionar înrăit, dar spune că familia sa, mai ales copiii au colecţionat timbre, ajungând acum  să deţină o serie impresionantă şi limitată de timbre, strânse de- a lungul anilor. „Familia mea, mai ales copiii au colecţionat timbre, fiind pasionaţi de filatelie, dar eu nu sunt un colecţionar”, spune Alexandru Cordoş. 

Deputatul PNL Adrian Oros nu se declară un colecţionar de timbre, dar recunoaşte că în coplărie avea o astfel de colecţie, fiind la modă, la acea vreme. „În liceu colecţionam timbre, era o modă la Gherla, dar asta este de pe vremea Jurassic Park... a fost o pasiune din timpul liceului, nu a continuat, în sensul că nu am rămas un colecţionar”, a spus Oros.


Despre aceeaşi pasiune trecătoare din copliărie vorbeşte şi deputatul ALDE Mircia Irimie: „A fost o vreme în care colecţionam timbre, dar acum nu, nu mai colecţionez nimic”.

Senatorul Laszlo Attila (UDMR) nu este un colecţionar declarat, dar este pasionat de motociclete având o Mazda dobândită prin cumpărare. De asemenea, Laszlo Attila are şi un ATV,

Deputatul Aurelia Cristea (PSD) are obiecte de artă, bijuterii şi tablouri, însă în declaraţia de avere nu se specifică şi alte detalii, ci doar valoarea la care se ridică acestea - aproximativ 30.000 de euro.

O colecţionară deosebită este deputatul Elena Reuer -PNL(fostă Uioreanu), care în copilărie a avut o colecţie de sâmburi de măr, pentru confecţionarea de bijuterii. „A fost demult, nu se pune la colecţii...” spune deputatul. 

 

Etichete: parlament tablouri