monitorulcj.ro Menu
Politică

În apropierea alegerilor, politicienii îşi amintesc şi de sistemul educaţional. Plata pentru naveta elevilor ar putea fi suportată integral de stat.

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă (OUG) prin care elevilor li se va deconta integral naveta.

La trei ani după ce fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, plafona naveta elevilor, Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă (OUG) care schimbă înapoi regula, pentru ca elevii să aibă naveta decontată integral. Astfel, OUG-ul revine practic la textul de lege dat în 2011 în Legea Educaţiei.

Potrivit OUG, „elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul local, prin bugetul unităţii de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă”.


Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a spus într-o postare pe contul său de Facebook că decontarea navetei este direct legată de abandonul şcolar, de aceea ministerul a dorit ca elevii să aibă naveta decontată integral, iar OUG să treacă înainte de începerea şcolii, care va fi pe 12 sepembrie anul acesta.

„Abandonul şcolar reprezintă una dintre problemele cu care se confruntă educaţia, cauza principală pentru existenţa acestei situaţii fiind dată de lipsurile materiale. Trecerea de la gimnaziu la liceu înregistrează, an de an, pierderi mari în rândul celor care ar trebui să îşi continue studiile. Lipsa banilor face ca elevii să renunţe la şcoală, pentru că naveta este costisitoare pentru familie. Pentru că ne dorim ca toţi aceşti copii să vină la şcoală şi astfel să îşi poată contura un viitor mai bun, vom interveni prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să facă posibil decontul integral al navetei elevilor. Lansăm astăzi în dezbatere publică proiectul de ordonanţă, care să poată fi adoptat înaintea începerii anului şcolar 2016- 2017”, a precizat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, într-o postare pe Facebook.


La rândul lor, reprezentaţii elevilor salută iniţiativa ministerului.

,,După doi ani în care ne-am luptat pentru un drept constituţional, ce vizează gratuitatea sistemului educaţional din România, Consiliul Naţional al Elevilor a început să redobândească decontarea integrală a navetei pentru elevi. Este un pas esenţial pentru educaţie, prin care am dorit să ne aducem aportul la micşorarea gradului de abandon sau părăsire timpurie a şcolilor, din lipsa banilor, şi mai mult de atât, să ne luptăm pentru colegii noştri şi pentru drepturile lor, în ciuda rezistenţei la schimbare şi a conservatorismului din sistemul preuniversitar. La momentul actual, Ordonanţa se află în dezbatere publică, însă avem pretenţia ca aceasta să fie aprobată în şedinţa de Guvern, până la începutul şcolii, pentru a nu se crea o anarhie legislativă, care să pericliteze actul educaţional”, a spus Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor pentru MEDIAFAX.


În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de OUG se arată că responsabilitatea asigurării costurilor de transport va fi partajată cu Consiliul Judeţean, acesta fiind cel care încheie contractele pentru transportul intrajudeţean si are posibilitatea să introducă la licitaţie şi criteriul preţ. De aceea, Consiliul Judeţean trebuie să subvenţioneze cu 50% costul abonamentului, elevul cumpărând abonamentul la jumătate de preţ. Întrucât naveta elevilor se efectuează, de regulă, pe trasee din cadrul aceluiaşi judeţ, Consiliile judeţene pot analiza cauzele practicării de tarife diferenţiate, nejustificat de mari, în unele cazuri, şi le pot elimina.

Etichete: elevi naveta