monitorulcj.ro Menu
Politică

Parlamentarii “şifonaţi” de care am putea scăpa

Clujul nu se poate lăuda cu toţi parlamentarii aleşi în 2012, câţiva dintre aceştia având o imagine “şifonată”, fie pentru că s-au aflat în vizorul ANI, fie pentru că sunt “certaţi” cu legea.

Unii dintre parlamentarii clujeni cu o istorie controversată vor să mai ocupe timp de un mandat un loc călduţ în Legislativul României, deşi moral ar fi să facă un pas în spate.

Dintre aceştia însă, câţiva nu vor mai ajunge în Legislativ, fie pentru că este posibil că nu mai primească undă verde de la partid, fie pentru că legea nu le mai permite. În prezent, clujenii sunt reprezentaţi în Parlamentul României de zece  deputaţi şi patru senatori.


Cei mai longevivi de la Senat nu renunţă

Cei mai longevivi senatori clujeni Marius Nicoară (PNL) şi Alexandru Cordoş (PSD) îşi mai doresc un mandat în Senat. Dacă primul a fost pus deja pe lista PNL pe un loc eligibil, mai exact primul loc, celălalt nu a primit încă undă verde de la partid. De altfel, lista PSD nu este definitivată, urmând să fie anunţată abia în septembrie.

Ambii senatori au un trecut controversat. În urmă cu un an, procurorii au confirmat că s-a început urmărirea penală ”in personam” împotriva senatorului de Cluj. Marius Nicoară care ar fi avut o concentrație de 1,4 g/l de alcool, aproape dublu față de concentrația începerii unui dosar penal. El a făcut un accident în noiembrie 2014, fiind surprins băut la volan.


De asemenea, Alexandru Cordoș e judecat într-un jenant caz de corupție, iar soţia sa a fost deja condamnată la închisoare cu executare. Rămâne astfel de văzut dacă cei doi senatori vor primi undă verde de la conducerea centrală.

Ioan Moldovan, “somat” de ANI

În cazul parlamentarilor aflaţi în vizorul ANI, lucrurile sunt mai clare, pentru că legea nu le mai permite să candideze.


Unul dintre deputaţii clujeni aflaţi în această situaţie a fost în acest mandat Ioan Moldovan deputat ALDE de Turda. Agenția Națională de Integritate a solicitat în urmă cu câteva luni Camerei Deputaților revocarea din funcție a deputatului Moldovan (ALDE), precum și constatarea interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice pe o perioada de trei ani, după ce instanța supremă a decis definitiv că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Cătăniciu, interzis la candidatură

Un alt parlamentar care s-a aflat în vizotul ANI este Steluţa Cătăniciu. Aceasta a pierdut, definitiv, procesul cu inspectorii ANI. Înalta Curte i-a respins recursul ca nefondat. Chiar dacă s-a aflat în această situație, Steluța Cătăniciu nu şi-a pierdut mandatul, pentru că legea îi permite să-și păstreze fotoliul de parlamentar, arătau specialiștii în drept. Pe de altă parte, Legea 176 din 2010, prevede ca aceia aflați în conflict de interese să nu mai poată candida pentru un nou mandat la viitoarele alegeri. În perioada 27.06.2008 – 04.11.2008, Cătăniciu a deţinut calitatea de membru al Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, comisie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Ea, deși avea un interes patrimonial personal în problema supusă dezbaterilor, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a Societății Cooperativa Meșteșugărească Foto Optica din Cluj-Napoca.


Mate Andras se retrage singur din politică

Singurul parlamentar care a anunţat oficial că se retrage din politică este deputatul Mate Andras, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor care a declarat că nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar.

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat de procurorii Parchetului General că și-a angajat ilegal soția în biroul parlamentar. Mate Andras are 42 de ani şi a fost ales prima dată deputat în anul 2004.

Etichete: ani parlament