monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: „Lui Cioloş îi duduie economia în cap în an electoral. Nu veţi mai găsi un alt Emil Boc”

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a lansat din nou săgeţi spre guvernul tehnocrat, de această dată pe tema rectificării bugetare, arătând că actualul cabinet n-a realizat nimic până acum şi că este în stare să facă „totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie...în alegeri”.

Liderul PMP a mai spus şi că tehnocraţii nu au reuşit să facă pentru dezvoltarea ţării mai multe decât au făcut „nevolnicii” Tăriceanu şi Ponta, că premierului Cioloş „îi duduie economia în cap în an electoral”, avertizând că ţara nu va mai găsi un alt Emil Boc dispus să „se sacrifice” ca să scoată cetăţenii din necaz.

„Lui Dacian Cioloş nu i-a fost prea greu să facă rectificarea bugetară. Socoteala este simplă, zero absorbţie fonduri europene, zero proiecte aprobate pe programul de 300 miliarde al lui Juncker, zero proiecte de autostrăzi sau căi ferate modernizate, zero proiecte de regularizări de rîuri pentru a diminua riscul de inundaţii, zero programe de refacere a sistemului de irigaţii, zero programe masive de reîmpădurire şi multe alte zerouri în zone ale economiei care sunt esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România şi ţările avansate ale Europei. Altfel spus, totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie…în alegeri”, a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.


Fostul preşedinte a arătat că ipoteza creşterii economice sustenabile pe care o „debitează” ministrul Finanţelor, Anca Dragu, nu poate să păcălească pe nimeni şi că, în condiţiile date, s-a dovedit că tehnocraţii nu au făcut mai multe pentru ţară decât au reuşit cei din guvernele politice anterioare, pentru că premierului Cioloş „îi duduie economia în cap în an electoral”.

„Pur şi simplu, tehnocraţii nu au reuşit să facă nimic mai mult pentru dezvoltarea ţării şi reducerea decalajelor faţă de ţările bogate decât au făcut nevolnicii Tăriceanu şi Ponta, adică stimularea creşterii consumului în detrimentul dezvoltării ţării. Şi lui Cioloş, ca şi lui Tăriceanu, îi duduie economia în cap în an electoral. Şi Cioloş, ca şi Ponta/Tăriceanu, a preferat să utilizeze bugetul de stat ca pe o puşculiţă personală pentru voturi. Deosebirea este doar aceea că Cioloş, şlefuit prin cabinetele de la Bruxelles, i-a păcălit pe români mai cu ştaif”, a mai scris Băsescu.


 Liderul PMP a simţit nevoia să-i avertizeze pe români că nu vor mai găsi un alt Emil Boc, politician care atunci când a fost nevoie s-a pus pe el pe locul al doilea pentru binele ţării:  „Atenţie la «supraîncălzirea» economiei, atenţie la deficitul de cont curent, pentru că nu veţi mai găsi printre politicieni un alt Boc Emil care să scoată ţara şi pe voi din necaz, sacrificându-şi partidul şi pe el însuşi”, a concluzionat fostul şef de stat.