monitorulcj.ro Menu
Politică

Victor Ponta contestă decizia Consiliului de Atestare

Fostul premier Victor Ponta a contestat, la sfârşitul săptămânii trecute, decizia Consiliul Naţional de Atestare care a recomandat retragerea titlului de doctor. Urmeaza ca o comisie sa preia contestaţia, să o analizeze și în cel mult 10 zile să decidă dacă o aprobă sau nu. Există posibilitatea să se decidă și reanalizarea cazului, ceea ce ar dura încă 45 de zile.

 “Deocamdată nu pot să iau nicio decizie. Domnul Victor Ponta a făcut o contestaţie pe care a înaintat-o cabinetului ministrului şi UEFISCDI. Această contestaţie va fi evaluată, se va da un verdict. Abia după aceea, în funcţie de acest verdict al comisiei de contestaţii, în calitate de ministru, voi lua decizia care e impusă de lege”, a spus ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, potrivit digi24.ro.

Specialiştii care au verificat, în ultimele două luni, teza de doctorat a lui Victor Ponta spun că o treime din lucrare este plagiată.


Comisia de lucru care a studiat teza de doctorat a lui Victor Ponta „a analizat că teza de doctorat nu respectă standardele cercetării științifice și propune retragerea titlului de doctor în drept”, se arată în raportul acesteia.

Consiliul a luat în discuție această recomandare și, din 35 de membri prezenți, 34 au votat pentru


Într-o primă fază, CNATDCU a decis, în 29 iunie 2012, că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt, iar pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a hotărât, în unanimitate, că este vorba de plagiat.

Pe 18 iulie 2012, însă, Consiliul Naţional de Etică a decis că Ponta nu a plagiat.


În martie 2016, Universitatea din Bucureşti a anunţat că a trimis din nou la Ministerul Educaţiei dosarul care probează verdictul de plagiat dat în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor.