monitorulcj.ro Menu
Politică

SONDAJ LOCAL: Cine este principalul contracandidat al lui Emil Boc?

Un sondaj realizat la Cluj, pe un eșantion de peste 1.400 de persoane, îl poziționează pe Liviu Alexa drept principalul contracandidat al primarului în exercițiu, Emil Boc.

Un sondaj realizat de Red Vision relevă faptul că acei candidați apăruți “de nicăieri” sunt niște necunoscuți în ochii clujenilor. De asemenea, studiul mai relevă faptul că mulți dintre cei care au răspuns la întrebările din sondaj sunt încă nehotărâți și că aproape jumătate (41,83% ) cred că municipiul Cluj-Napoca are nevoie de un nou primar.

56,63 % cred că Liviu Alexa este principalul contracandidat al actualului primar Emil Boc, 28,21%  cred în schimb că acesta este Octavian Buzoianu, iar 15,16 cred că Mihai Seplecan este principalul contracandidat al actualului primar.


Intenția de vot

De asemenea, potrivit sondajului, la întrebarea “Dacă duminică ar avea loc alegeri, pe cine ați vota?”, Emil Boc ar obține 67,08%, Liviu Alexa - 16,61%, Anna Horvath ar obține 5,25%, Octavian Buzoianu - 5,43%, Mihai Seplecan -2,28%, iar Adrian Gurzău- 3,15%.

La întrebarea “Dacă actualul primar ar fi cercetat de către DNA, l-ați mai vota ?”, 45,40%  ar spune nu, 16,30% ar spune da, iar nu știu - 4,70%. De asemenea, “depinde de gravitatea acuzațiilor” au răspuns 33,60% dintre intervievați.


Încredere și notorietate

Studiul mai relevă că alegătorii din Cluj nu au încredere și nici măcar nu îi prea cunosc pe unii dintre candidați.

În Bruno Roschnafschy au multă și foarte multă încredere - 3,22%, puțină și deloc – 5,63%, iar nu îl cunosc -91,16%.


În Octavian Buzoianu - 6,56 au foarte multă încredere, puțină și deloc - 19,07%, iar 74,37% nu îl cunosc.

În Adrian Gurzău- au încredere 4,33%, puțină și deloc-17, 62%, iar 78,05% nu îl cunosc.


Sondajul a fost realizat de Red Vision, la comanda candidatului Liviu Alexa, în perioada 12-16 aprilie, pe un eșantion de 1.445 de persoane,

Alexa: „Îi rog pe clujeni să nu își arunce inutil voturile”

Jurnalistul Liviu Alexa atrage atenția că unii candidați nici măcar nu au prezentat un proiect în fața clujenilor. “Cred că cel mai important lucru este că sunt singurul candidat puternic și solid al lui Emil Boc. Se vede că restul candidaților au un grad infim de intenție de vot și notorietate scăzută. Astfel că îi rog pe clujeni să nu își arunce inutil votul pe candidați. Acești candidați s-au trezit și ei să vină în ultima lună, dar nu au prezentat niciun proiect. Sunt sigur că în 45 de zile voi mai urca, iar până în buza alegerilor voi ajunge la 35-45%.  De asemenea, cred că procentele de nehotărâți vor schimba lucrurile. Vreau să amintesc și faptul că în 2004, și Funar avea 75% și ascundea intenția de vot. Oamenii sunt sătui de promisiunile lui Boc, s-au săturat să vadă că nu se face nimic, iar Buzoianu nu reușește să recupereze. Eu nu cred că are aderență la electoratul PSD și ALDE”, a spus Liviu Alexa.


Boc nu crede în sondaje

Actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc se declară sceptic atunci când vine vorba de sondaje. “Nu am încredere în sondaje, în general. Cel mai bun sondaj este rezultatul alegerilor în urma votului exercitat de către cetățeni”, a spus Emil Boc.

Ce spun specialiștii

Sociologii atrag atenția pe de altă parte, că cifrele din studiu și poziția candidaților nu sunt surprinzătoare. Rămâne de văzut de unde va mai strânge voturi Liviu Alexa, până la alegerile din 5 iunie.

„Studiul nu schimbă cu nimic poziția candidaților la Primăria Cluj-Napoca, ci doar întărește poziția a doua. Competiția ar fi fost între candidatul de pe poziția a doua și candidatul de pe poziția a treia. E greu de crezut că vor fi surprize, dar va fi interesant de văzut cât va crește candidatul de pe a doua poziție - Liviu Alexa- și de la cine va lua voturi”, a comentat Ioan Hosu.