monitorulcj.ro Menu
Politică

USL, „stricat” puţin în Consiliul local

Coaliţia din Opoziţie – USL - pare să mai aibă şi scăpări. Voturile diferite ale consilierilor locali PSD şi PNL privind proiectul parcului fotovoltaic, din şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute, au “zdruncinat” puţin coaliţia, cel puţin la nivelul Consiliului local.

În timp ce consilierul local Steluţa Cătănicu (PNL) a votat împotriva proiectului, social democratul Remus Lăpuşan, alături de ceilalţi doi consilieri PSD Gheorghe Vuşcan şi Claudia Anastase au susţinut proiectul, cu un amendament. Mai mult, între Cătăniciu şi Remus Lăpuşan a existat chiar şi un schimb de replici mai dur. Aceasta după ce în şedinţa precedentă de Consiliu local aleşii PSD au vrut să blocheze proiectul.

Acum, liberalii şi social democraţii susţin că a fost vorba de o “defecţiune”, provenită din lipsa unor discuţii. Întrebat despre conflictul din şedinţa de vineri, deputatul liberal Horea Uioreanu a explicat că, în vreme ce în Consiliul Judeţean a existat în prealabil o discuţie, „între consilierii PSD şi PNL nu a fost o asemenea discuţie”.

„A fost vorba despre o defecţiune”, a precizat Uioreanu. La rândul său, Remus Lăpuşan a afirmat că acest subiect este închis şi că “s-a împăcat cu doamna Cătăniciu”.

Vă reamintim că viitorul parc fotovoltaic care ar urma să se ridice în locul cartierului Tineretului a trecut vineri de consilierii locali, cu 24 voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri. Abţinerile au venit din parte a doi liberali, Teo Peter şi Manuel Chira. Amendamentul adus de Remus Lăpuşan, susţinut de colegii săi, a fost ca banii care vor fi economisiţi să fie folosiţi pentru construirea unor locuinţe sociale.