monitorulcj.ro Menu
Politică

Modificări controversate la Codul Penal. Ce a decis Comisia Juridică

Deputaţii din Comisia Juridică au respins două propuneri de modificare a Codului Penal, respectiv a Codului de Procedura Penală.

Modificarea la Codul Penal dezincrimina practic infracţiunea de conflict de interese şi îi excepta pe parlamentari, miniştri, aleşi locali şi pe preşedinte din rândul celor vizaţi de conflictul de interese. Propunerea legislativă a fost găsită neconstituţionala de CCR şi astfel Parlamentul a fost nevoit să o respingă.

Modificarea la CPP reglementa în mod expres posibilitatea celor amendaţi să atace decizia la o judecătorie pe lângă care funcţionează parchetul din care face parte procurorul care a dispus aplicarea amenzii, în termen de 48 de ore de la data primirii acesteia. Iniţiativa fusese respinsă de Senat şi avea aviz negativ de la Guvern.


Ambele iniţiative vor merge în plenul Camerei Deputaţilor, pentru votul final.

Acestea nu sunt singurele modificări la Codul Penal care trenează de luni sau chiar ani buni în Parlament. Comisia Juridică a stabilit că în fiecare săptămână să ia în discuţie cel puţin una dintre aceste propuneri, multe dintre ele controversate, şi prin consultări cu Ministerul Justiţiei şi reprezentanţi ai ICCJ şi PICCJ să găsească cea mai bună soluţie privind aceste iniţiative.