monitorulcj.ro Menu
Politică

Angajaţii clujeni „ies la lumină”

Aproximativ 21600 contracte de muncă noi au fost înregistrate în judeţul Cluj în lunile mai şi iunie, cu aproape 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În urma controalelor efectuate în baza noii legislaţii a muncii, în perioada 02 mai – 28 iunie 2011 au fost încheiate 21.643 de noi contracte individuale de muncă, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj.

În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate doar puţin peste 12.100 contracte. Din totalul contractelor încheiate în mai şi iunie în judeţul Cluj, aproape 70% sunt pe perioadă nedeterminată, iar restul de aproximativ 30% sunt pe perioadă determinată.

Multe contracte în construcţii şi comerţ

Conducerea ITM Cluj precizează că cele mai multe contracte de muncă noi înregistrate în ultimele două luni sunt în construcţii - aproape 2.500, comerţ cu ridicata şi amănuntul - 2.360, industria prelucrătoare - 1.240 contracte noi şi hoteluri şi restaurante, cu 1.430 de contracte.

Potrivit lui Emilian Roşca, inspectorul şef al ITM Cluj, creşterea numărului de contracte noi a fost constantă în ultima perioadă. „Se observă o tendinţă constantă, de la începutul lunii mai 2011, de creştere a numărului de contracte individuale de muncă noi, înregistrate în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format Electronic, de către angajatorii care activează pe piaţa forţei de muncă clujene”, a declarat Emilian Roşca. În plus, el a precizat că s-a constatat o scădere a numărului de contracte de muncă încetate în ultimele două luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în intervalul mai-iunie 2011 au încetat 2.578 contracte, iar în aceeaşi perioadă a lui 2010 au încetat 13.400 contracte.

Din datele ITM Cluj reiese că, la sfârşitul lunii iunie , în judeţ erau active aproximativ 23.500 societăţi comerciale, mai multe cu 15% faţă de anul trecut.

Amenzi de 1 milion lei pentru muncă la negru şi alte nereguli

Echipele de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au aplicat angajatorilor amenzi de 969.000 lei, din care 610.000 lei pentru muncă la negru, în urma verificărilor făcute în perioada 2 mai – 28 iunie. Astfel, au fost depistaţi 38 de angajatori care practicau munca fără forme legale şi 73 de persoane care lucrau la negru, din care 27 erau femei. Inspectorii ITM Cluj au mai descoperit şi încălcări ale altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a sănătăţii şi securităţii în muncă, fiind aplicate 915 sancţiuni cu amenzi în valoare de 359.000 lei. Astfel, valoarea totală a amenzilor aplicate în urma controalelor din ultimele două luni se ridică la 969.000 lei. În timpul verificărilor au fost constatate în total 2.025 deficienţe, fiind sancţionaţi un numar de 501 angajatori din cei 707 verificaţi. Conform datelor ITM Cluj, au fost aplicate 953 de sancţiuni, din care 38 au fost pentru muncă la negru. Controalele au fost făcute în tot judeţul, în colaborare cu reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi Gărzii Financiare Cluj, în baza Planului comun de acţiune privind reducerea incidentei muncii nedeclarate.