monitorulcj.ro Menu
Politică

Reluarea jurizării proiectării Filarmonicii, contestată în instanţă

Primăria va contesta în instanţă decizia CNSC de reluare a jurizării concursului de proiectare a Filarmonicii.

“CNSC ne cere, prin decizia emisă, să încălcăm legislaţia achiziţiilor publice din România”, afirmă reprezentanţii municipalităţii clujene.

redactia@monitorulcj.roPrimăria Cluj-Napoca va contesta în instanţă decizia Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) prin care se solicită reluarea jurizării concursului de proiectare a Filarmonicii.

Primăria Cluj-Napoca va solicita Curţii de Apel Cluj să anuleze decizia CNSC de reluare a jurizării, pe motiv că nu poate fi aplicată şi să menţină deciziile comunicate prin raportul de atribuire a proiectăriii Centrului Cultural Transilvania. “Am încredere că instanţele clujene, care de atâtea ori s-au demonstrat a fi deschise către procedurile moderne de atribuire a contractelor, vor vedea cât de lipsită de sens şi motivare concretă este decizia CNSC şi ne vor da câştig de cauză, pentru a putea să ne ţinem de cuvânt şi să oferim clujenilor un panteon al artelor, centrul cultural pe care îl aşteaptă de atâta vreme şi de care avem nevoie ca de aer”, declară primarul Sorin Apostu.

Decizia CNSC a creat un blocaj

Reprezentanţii Primăriei spun că decizia CNSC a creat o situaţie de blocaj pentru proiectul Filarmonicii, cel mai important proiect de arhitectură din România. Ei mai spun că prin felul în care CNSC a formulat decizia, aceasta nu poate fi aplicată în fapt.

“Practic, CNSC ne cere să reluăm procedura de jurizare, lucru imposibil, având în vedere art. 139 (1) din OUG 34/2006 modificată: «Proiectele trebuie să fie prezentate anonim, acest anonimat urmând a fi păstrat până în momentul în care juriul a adoptat o decizie sau a formulat o opinie». Altfel spus, CNSC ne cere, prin decizia emisă, să încălcăm legislaţia achiziţiilor publice din România”, afirmă reprezentanţii Primăriei.

CNSC nu a respectat termenele legale

Conform reprezentanţilor Primăriei, CNSC nu a respectat termenele legale de soluţionare a contestaţiilor care fac referire la “20 de zile de la primirea dosarului achiziţiei publice, cu posibilitatea prelungirii pentru motive temeinice pentru o perioadă de încă 10 zile”.

“Astfel, la peste 84 de zile de la procedură nu aveam un răspuns şi nu puteam continua acest proiect important şi urgent pentru Cluj-Napoca”, mai adaugă aceştia. Ei spun că cei de la CNSC au fost puşi în faţa unui proiect unic, a aplicării unei proceduri legale, expres prevăzută în legislaţie, respectiv concurs de soluţii finalizat prin negociere fără publicărea unui anunţ de participare în vederea atribuirii contractului de proiectare şi nu a respectat termenele legale de soluţionare a contestaţiilor.

Paşii proiectului Filarmonicii

Primul pas în proiectul filarmonicii a fost cel al stabilirii temei de proiectare, în cadrul unui concurs de soluţii derulat de către Primărie în perioada aprilie – iunie 2010. Câştigătorul desemnat a întocmit această temă, pusă la dispoziţia ofertanţilor anul acesta în cadrul unei noi proceduri, cea a concursului de proiectare internaţional, care a fost anunţat atât pe SEAP cât şi pe portalul european de achiziţii publice.

Al doilea pas a fost semnarea protocolului de asociere între Municipiul Cluj-Napoca şi Ordinul Arhitecţilor din România, în vederea organizării unui concurs de soluţii finalizat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în vederea atribuirii contractului de proiectare a noului Centru Cultural Transilvania.

În urma jurizării de către juriul internaţional recomandat de OAR, a fost desemnat câştigător Vaal Arhitectura/Mid Instal/Popp şi Asoc, preţul de proiectare fiind de 2.160.000 lei fără TVA, iar termenul de execuţie este de 6 luni.