OPINIE Deocamdată, România rămâne țara lucrului alandala făcut

Klaus Iohannis a fost desemnat de popor frate cu lucrul bine făcut, cu rigoarea, cu demnitatea, cu integritatea și, mai cu seamă, cu capacitatea de a schimba ceva.  Pentru el, țara și, în special, tinerii săi au strigat cu toată ființa ,,Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse!” (n.r. poreclă atribuită fostului premier, Victor Ponta).

Tinerii au urlat ovaționându-l pe Iohannis atunci. Au urlat și acum, la un an, tot în stradă, însă de data aceasta l-au taxat pentru poziția sa discretă care înclină parcă, cel puțin în ochii celor care privesc aparițiile sale la televizor, spre o ușoară nuanță de dezinteres. El a răspuns tot cu tăcere, cu liniște, cu echilibru, calculându-și bine fiecare cuvânt. Totuși, să fie afișat fățiș un  dezinteres al celui care promitea reformă sau reacția poporului să fie mai degrabă urmarea modului în care noi am cunoscut scena politică? Înainte de ’89 poporul a fost obișnuit cu discursurile lungi ale lui nea Nicu. După ’89, gâlceava de la nivel înalt i-a avut pe rând în centrul atenției pe Iliescu, Constantinescu, Năstase și alții, iar cel mai recent, pe Băsescu. Traian Băsescu, un președinte popular, care ne-a obișnuit cu băi de mulțime și cu beții de cuvinte. Un om care nu a ratat aparițiile în presă și care de fiecare dată, că era util sau nu, a avut ceva de spus maselor. Și-a transmis mesajul politic fie la televizor, fie în mediul online, fie la adunări prin țară și l-a spus răspicat chiar și prin versurile unei manele controversate în 2009.

Klaus Iohannis însă pare să pășească sigur. Transmite mesaje, poziții oficiale, pe rețeaua de socializare Facebook, mesaje de bun augur, dar care par scrise de cele mai multe ori cu scopul precis de a nu supăra pe nimeni. N-ar strica poate niște poziții mai bine ancorate, și, de ce nu, mai puțin scorțoase.

Dincolo de asta, Iohannis nu a uitat încă ce a promis. Acțiunile sale vin în întâmpinarea promisiunii electorale: eficientizarea aparatului politic și transformarea mascaradei la care se pretează politicienii noștri într-un mediu al României bunului-simț.

De asemenea, condus poate și de rigorile unei culturi nemțești în care a fost educat, actualul președinte lucrează cu Constituția lângă el. Astfel că, acolo se menționează clar următoarele: ,,Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate” (art.81) și ,,Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii” (art. 88).

Prin urmare, tăcerile lui Klaus pot fi traduse în respectarea unor reguli cu care noi nu am fost obișnuiți. În rest, într-un an el a întreprins câteva acțiuni care au atras atenția: a cerut Parlamentului să rexemanineze Noul Cod Fiscal, a refuzat să promulge modificările la Codul Silvic (motiv pentru care a fost acuzat de simpatii cu firma Holzindustrie Schweighofer), dar și a legii privind finanțarea Republicii Moldova, motivând decizia prin faptul că peisajul politic actual, atât de la noi din țară, cât și de peste Prut este instabil și promulgarea ,,nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme și respectării angajamentelor”.

Anul acesta a fost plin și de dispute între președinte și fostul premier Victor Ponta, dar și între președinte și Parlament. Poate de aceea, rezultatele nu sunt prea multe, prea fastuoase. Poate că pentru o politică din capul locului sănătoasă, trebuie să existe un consens între președinte și Guvern.

Tot la un an de la alegerile prezidențiale, într-un context politic mai agitat ca în anul precendent, Iohannis l-a propus pe Dacian Cioloș ca prim-ministru.

Zilele trecute, înainte de investirea noului Guvern, premierul a venit cu o propunere de cabinet guvernamental, o listă care cu sau fără atât de discutatul model în chiloți Andrei Baciu a reprezentat un progres pentru România, o gură de aer pe care ne-am dorit-o. De duminică însă, televiziunea, online-ul, societatea civilă au întors-o ca la Ploiești. Au analizat miniștrii propuși, au criticat, au căutat nod în papură în trecutul lor sau i-au blamat că-s prea tineri, de parcă nu cu ceva zile în urmă, tot ei spuneau că avem nevoie de revigorare. Mai utilă ar fi poate de acum încolo o altfel de abordare. Un pic de cumpătare și de răgaz pentru a vedea ce știu oamenii noi să facă. Pentru că, dacă e vorba de poze în chiloți, de trecut, amintim doar faptul că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a pozat nud în tinerețe. Și totuși...

În fața ochilor lui Klaus Iohannis se văd bârne pe care sunt sculptate dorințele unei Românii sătule de incapabili. A fost ales de peste 6.2 milioane de români cărora le-a promis un sistem politic axat pe eficiență. Pentru o adevărată schimbare e nevoie însă și de acei 6.2 milioane de oameni. E nevoie să nu ne mai complacem în sisteme corupte, să nu ne mai frâneze frica de meritocrație. E nevoie să nu mai preluăm mesaje lătrate la televiziuni controlate politic, ci să privim cu ochi critic. Ca popor, ne putem ,,lăuda” cu nițele carențe în a ne mobiliza și a ne schimba cu adevărat, în a tăia răul de la rădăcină. Suntem indolenți și, în bună parte suntem și noi vinovați de situația României conduse de principiul ,,lasă bă, că merge și-așa!”.

Loredana Bertișan, studentă în anul II la Departamentul de Jurnalism, FSPAC, UBB