Politică
Cine este Vasile Dâncu, vicepremierul lui Cioloș? Aproape 10 ani membru PSD şi ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Năstase!
Vasile Dâncu, propus de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publică, a fost membru al PSD timp de aproape zece ani, până în 2008, iar în Guvernul lui Adrian Năstase a deţinut portofoliul Informaţiilor Publice.
Vasile Dâncu a fost membru al PSD, senator şi europarlamentar, şi a mai deţinut o funcţie în Guvernul României în perioada 2001 - 2003, când a fost titularul portofoliului Informaţiilor Publice în mandatul de prim-ministru al lui Adrian Năstase.
Născut în satul Runcu Salvei, din judeţul Bistriţa-Năsăud, Vasile Dâncu va împlini 54 de ani în 25 noiembrie. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca şi este doctor în sociologie. A predat şi încă predă la mai multe universităţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti, este şi membru al unor asociaţii sociologice internaţionale, dar şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.
Vasile Dâncu a înfiinţat, în 1994, Metro Media Transilvania, un institut de sondare al opiniei publice, iar în 2009 Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) pe care îl conduce şi acum în calitate de preşedinte şi care face sondaje pe diverse teme. De asemenea, IRES a realizat şi exit-poll-uri la ieşirea de la urne în cadrul unor alegeri care au avut loc în România şi Republica Moldova.
Dâncu a activat şi activează şi în plan media, el fiind, între 2011 - 2013, preşedintele grupului media regional care grupa televiziunile Transilvania L!VE şi Look TV, iar în prezent conduce, ca director, săptămânalul regional "Transilvania reporter” şi revista ”Sinteza”.
Vasile Dâncu, deşi este propus acum ca membru într-un cabinet de tehnocraţi, are în spate o bogată carieră politică.
Membru PSD din 1999 şi al aşa-numitului ”Grup de la Cluj”, condus de Ioan Rus, Dâncu a deţinut în perioada 2001 - 2003 funcţia de ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Adrian Năstase, după care, timp de un an, pe cea de şef al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Ulterior, în perioada 2004 - 2008, a fost senator PSD de Cluj, după care a fost observator în Parlemantul European, din partea Grupului Socialist, iar în 2007 a fost membru al PE. Pe linie de partid, a fost o perioadă lider al PSD Cluj, dar şi vicepreşedinte PSD la nivel naţional, pe domeniul Analiză politică şi comunicare.
În anul 2008, a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSD, alături de Ioan Rus, după care, doi ani mai târziu, a demisionat şi din partid, ocupându-se de activităţile profesionale.
În luna octombrie, prezent la Cluj-Napoca la Conferinţa Judeţeană a PSD Cluj, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a făcut un apel public către Vasile Dâncu să se alăture, din nou, PSD, susţinând că social-democraţia are nevoie de el. La invitaţia lui Dragnea, Vasile Dâncu a răspuns evaziv, lăsând să se înţeleagă că va avea loc doar o colaborare pe anumite proiecte.
Pe lângă activitatea de sociolog şi politician, Dâncu este cunoscut şi ca scriitor, fiind premiat mai mulţi ani la rând pentru cărţile sale în cadrul Târgului Gaudeamus care are loc la Cluj-Napoca.