monitorulcj.ro Menu
Politică

Raluca Turcan, la Cluj: PNL sesizează Avocatul Poporului în privința "ordonanței mamut" prin care au fost comasate nejustificat ordonanțe pe mai multe domenii

Vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat vineri, la Cluj, că liberalii cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituționala pe OUG 41/2015, o “ordonanță-mamut” prin care au fost comasate nejustificat ordonanțe pe mai multe domenii, modificându-se mai multe legi, inclusiv Legea Educației Naționale.

Reprezentanții PNL atrag atenția că sunt încălcate mai multe articole din Cponstituție.

“Din 2011, LEN prevedea la articolul 362 ca în luna februarie 2015 toate cadrele didactice fără doctorat să nu mai poată rămâne în sistem. S-a dat atunci o perioadă de 4 ani pentru toți cei care erau înscriși la doctorat să-și susțină teză, iar pentru cei care nu aveau doctoratul sau doreau să intre în sistem să știe că aceasta este o condiție.  


În 2011, în această situație erau în jur de 6000 cadre universitare.

Până la termenul legal de intrare în vigoare - februarie 2015, și-au susținut doctoratul peste 1500 de cadre universitare, 4500 refuzând să respecte legea.


Prin OUG 94/2014 s-a prorogat prima dată termenul de intrare în vigoare. Până la al doilea termen, încă 1000 de cadre didactice universitare și-au susținut doctoratul. Prin OUG 41/2015, de miercuri, termenul a fost prorogat din nou, cadrele didactice fiind manipulate grosolan, spunându-li-se că au fost salvate de la concediere.

Prin această nouă prorogare s-a produs o inechitate față de cei care au ales să respecte legea și o descurajare pentru cei care sunt în afara sistemului și așteaptă șansa să între în sistemul de educație pentru că sunt merituoși.


Solicit Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să întoarcă din drum OUG 41/2015!", a declarat vicepreședintele PNL la nivel național, Raluca Turcan, la Cluj.

De asemenea, Raluca Turcan a declarat că solicită Ministerului Educaţiei să anuleze ordinul privind organizarea alegerilor în conducerea universităţilor.