monitorulcj.ro Menu
Politică

Codul Muncii, spaima patronilor

Parlamentarii nu au printre prioritățile lor modificările care vizează Codul Muncii.

Reprezentanţi ai patronilor din România cer parlamentarilor să respingă o serie de propuneri de modificare a Codului muncii, care au trecut, fără dezbatere, de Senat.

Propunerile sunt acum la Camera Deputaților, însă aleșii nu doar că nu au auzit de aceste modificări, dar nici măcar nu știu că a trecut tacit de Senat. Săptămâna viitoare se va organiza la nivelul grupului PNL o dezbatere cu angajatori în ceea ce privește unele propuneri de modificare a Codului Muncii.


Un proiect de lege de care se tem şi parlamentarii

Printre altele, patronii se tem că nu vor mai putea decide ei singuri obiectivele de performanţă ale salariaţilor. Majorarea salariului minim pe economie, reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi eliminarea clauzelor de neconcurență după terminarea raportului de muncă sunt câteva puncte care îi nemulţumesc pe patroni. Iniţiativa legislativă are, însă, un argument tare pentru parlamentari: este iniţiată de 130.000 de cetăţeni cu drept de vot, sub umbrela Blocului Naţional Sindical (BNS), a doua cea mai mare confederaţie din ţară.

Proiectul de lege de modificare a Codului muncii, introdus de BNS prin iniţiativa cetăţenească, a trecut fără dezbatere de Senat, fără să existe nici măcar un raport al Comisiei pentru muncă. Textul, adoptat tacit în 2 septembrie, a apucat să primească doar avize: negativ de la Comisia juridică şi favorabil de la cea pentru drepturile omului.

Aşa a ajuns iniţiativa la Camera Deputaţilor, care este for decizional și unde vor avea loc discuții în cursul săptămânii viitoare.

Senatorii nu știu că a trecut de Senat

Proiectul a trecut de Senat tacit pentru că era vacanță, explică senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoș care este și membru în Comisia pentru Muncă și care recunoaște că o astfel de inițiativă ar fi necesitat dezbatere. “A trecut tacit de Senat, așa este, fără dezbatere, dar era în timpul vacanței parlamentare. Camera Deputaților este for decizional. Cele mai importante propuneri vizează contractul colectiv de muncă. De exemplu nu era prevăzut pentru angajatul cu normă parțială concediul de odihnă sau de exemplu, o alta se referă la durata muncii care să fie de 48 de ore pe săptămână cu orele suplimentare cu tot. Este adevărat, se vrea un Cod care să fie în favoarea angajaților, dar în același timp, nu în defavoarea angajatorului. Susțin unele propuneri, pentru că acest cod a trecut prin angajarea răspunderii pe vremea când era Emil Boc premier, nu a fost dezbătut”, a declarat senatorul PSD Alexandru Cordoș.


Nici opoziția nu a auzit de proiect

Nici deputații opoziției care urmează să dea un vot în acest sens nu au auzit de aceste modificări. “Nu știu despre ce propuneri este vorba exact, însă consider că unele modificări la Codul Muncii ar trebui făcute, pentru echilibrare. Până acum sau mai bine zis acum este avantajat angajatorul, în defavoarea angajatului. Nu am discutat la nivel de grup, dar în ce mă privește pe mine personal, mi se pare că acum este ușor balansat înspre angajator. Pe de altă parte, este suficient de deschis și pentru angajat. Eu de exemplu, am un cui împotriva salariului minim, nu cred că ar trebui impus un barem, deci nu susțin această propunere. În ce privește contractul de muncă, nu sunt adeptul acestui acord unic între patronate și sindicate la nivel național”, a spus deputatul PNL Radu Zlati.