Politică
SONDAJ INSCOP - În ce politicieni mai au încredere românii?
În topul politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere este și președintele Klaus Iohannis, dar este în continuare în scădere.
Potrivit unui sondaj INSCOP, realizat la comanda Adevărul, în perioada 10 - 15 septembrie 2015, pe un eşantion de 1.085 de persoane, Klaus Iohannis conduce în topul încrederii cu 58,6%, în scădere cu trei procente faţă de luna iulie.
Şeful statului este urmat în clasament de Mugur Isărescu cu 41,6% încredere multă şi foarte multă (faţă de 42,8% în iulie). George Maior se clasează pe locul al treilea cu 29,7% dintre opţiuni (faţă de 27,6% în iulie).
Premierul Victor Ponta se situează pe locul patru, cu 22,8% din opţiunile de încredere multă şi foarte multă, în creştere cu un procent faţă de luna iulie. În creştere cu aproximativ trei procente este şi vicepremierul Gabriel Oprea cu 21,7% încredere multă şi foarte multă, faţă de 17,4% în luna iulie.
Urmează Mihai-Răzvan Ungureanu cu 20,3% (faţă de 19,7% în luna iulie), Călin Popescu-Tăriceanu cu 18,4% (16% în iulie), Alina Gorghiu cu 16,8% (15% luna iulie), Cătălin Predoiu cu 15,8% (16,8% în iulie), Mircea Geoană cu 15,6% (16,1% în iulie), Traian Băsescu cu 15,5% (15% în iulie).
Primarul general suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, care se bucura până acum de încrederea românilor a scăzut cu aproximativ şapte procente, 13,9% încredere faţă de 21,8% în iulie.
O creştere majoră este resimţită la preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea care, potrivit sondajului INSCOP, se bucură de 16% încredere, cu aproape şapte procente mai mult faţă de luna iulie.
Pe ultimele poziţii ale clasamentului încrederii în personalităţile publice se situează Vasile Blaga cu 13,2% încredere multă şi foarte multă (10,9% în iulie), Monica Macovei cu 12,8% (14,4% în iulie), Crin Antonescu cu 10,6%, Ion Iliescu cu 9,3% (9% în iulie), Elena Udrea cu 5,2% (5,1% în iulie), Kelemen Hunor cu 4,1% (2,3% în iulie) şi Laszlo Tokes cu 3,2% (2,5% în iulie).