Politică
Iohannis, în Parlament: La CSAT vom conveni asupra paşilor în criza refugiaţilor
Preşedintele Iohannis a declarat, referitor la criza refugiaţilor, că la şedinţa de joi a CSAT se va conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă, şeful statului menţionând că, ori de câte ori situaţia o va impune, va comunica cu parlamentarii şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii.
"Suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză. Trebuie sa respingem manifestările radicale şi să dovedim echilibru şi înţelepciune. Nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică, matematică, ci printr o decizie consensuală. Nu vorbim de locuri de cazare, ci despre oameni, de integrarea lor în societate", a subliniat Klaus Iohannis, în mesajul adresat parlamentarilor.
Preşedintele a precizat că această temă va fi abordată la şedinţa de joi a CSAT şi se va conveni asupra paşilor de urmat.
"În cursul zilei de mâine (joi - n.r.), la CSAT, vom conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă, iar de câte ori situaţia o va impune, voi comunica cu dumneavoastră şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii ale statului", a mai spus Iohannis.