Politică
Consilierii necunoscuți ai Clujului: Irimie Popa, consilierul chiulangiu
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul! Cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de invizibili politicienii în ochii cetăţenilor. În seria pe care o realizăm, urmează social democratul Irimie Popa.
Irimie Popa este profesor universitar la Facultatea de Științe Economice din cadrul UBB Cluj, având de altfel o carieră lungă în spate în acest domeniu.
Pesedistul Popa nu s-a remarcat în Consiliul Local decât printr-un episod în care era cât pe ce să își piardă mandatul, din cauza absențelor. În cele din urmă, o scutire l-a salvat.
Motivarea de la școală
Astfel, în 2013, acesta a absentat de patru ori consecutiv de la ședințe, ceea ce în contextul în care consilierii locali nu se întrunesc mai mult de o dată pe lună, înseamnă foarte mult.
În apărarea sa, Irimie Popa a depus atunci o adeverinţă eliberată de FSEGA şi semnată de decanul Dumitru Matiş prin care erau arătate motivele absentării acestuia.
“Din evidenţele foilor de prezenţă şi a minutelor încheiate după şedinţele de consiliu se constată că Popa Irimie Emil, consilier supleant în cadrul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, a absentat nemotivat, în mod consecutiv, de la patru şedinţe ordinare, organizate în luna aprilie, mai, iunie şi iulie 2013. Cu toate acestea, în scopul justificării absenţelor, Irimie Popa Emil a depus o adeverinţă eliberată de Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, prin care sunt arătate motivele absentării acestuia”, se preciza în informare.
Adeverinţa, semnată de decanul Dumitru Matiş, arăta faptul că Irimie Popa a susţinut cursuri şi seminarii pentru mai multe specializări, preluând cursuri şi de la alţi profesori. Mai mult, în adeverinţă se specifica faptul că Irimie Popa a fost delegat la Universitatea de Vest din Timişoara pentru realizarea unor activităţi comune desfăşurate de FSEGA împreună cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest.
În Consiliul Local, după plecarea lui Cătăniciu
Irimie Popa Emil a fost validat, în ianuarie 2013, consilier local din partea USL în locul Steluţei Cătăniciu care a câştigat un post de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012. Irimie Popa a fost de asemenea, candidatul USL pentru Colegiul 4 la alegerile parlamentare (Mărăşti - Între Lacuri - Someşeni - Dâmbul Rotund – Gruia), dar după redistribuire a pierdut alegerile în favoarea candidatului PDL, Adrian Gurzău.
Popa face parte din Comisia pentru învățământ a Consiliului Local, însă nu știm ce inițiative a avut, pentru că nici el nu are publicat un raport de activitate și nici nu a putut fi contactat telefonic.
Case și terenuri în mai multe județe
Popa este unul dintre cei mai înstăriți consilieri locali, deținând 8 terenuri intravilan, forestier și extravilan în Alba și în municipiul Cluj-Napoca. Cele mai multe din acestea au fost primite moștenire.
Consilierul deține două case de locuit, una în Cluj-Napoca și una în localitatea Lupșa, județul Alba, iar anul trecut a vândut un apartament și o casă de locuit. De asemenea, Popa are un autoturism, dar și un credit la Banca Transilvania, scadent în 2020.
Potrivit declarației de avere de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, anul trecut a obținut de la UBB aproximativ 53.000 de lei, de la Unica Asigurări București a obținut aproximativ 35.900 de lei. De asemenea, din calitatea de lector la Camera Auditorilor financiari din România a obținut aproximativ 17.000 de lei, iar de la Consiliul Local a obținut aproape 4.000 de lei.
În același timp, soția sa a obținut din calitatea de consilier superior aproximativ 40.000 de lei, se mai arată în declarația sa de avere. Irimie Popa este de asemenea, asociat și administrator la mai multe firme.
Ce spun clujenii
“Nu îl recunosc, nu știu cine este. Îl știu doar pe un consilier liberal, cred că Bîldea și nu mai știu cum, nu știu cu ce se ocupă consilierii. Dintre politicienii de la Cluj îl mai știu pe Boc și pe Seplecan. În general nu știu cu ce se ocupă consilierii, sunt cu primăria, nu?”. (Doina Bodea)
“Cine mai este și ăsta? Nu cred că l-am mai văzut. Cu ce se ocupă consilierii locali și județeni? Nu îi știu pe cei de la Cluj, doar la nivel național mai urmăresc ce se întâmplă în politică. (Adi M.)