monitorulcj.ro Menu
Politică

Victor Ponta, în Parlament: Trebuie să decideți dacă politicul poate fi cenzurat de o altă putere

sursa foto ziuaveche.ro

Premierul Victor Ponta a declarat marți, în fața plenului Camerei Deputaților, înaintea votului privind cererea DNA de urmărirea penală în cazul său, că aleșii trebuie să hotărască dacă o decizie politică poate fi cenzurată de o altă putere constituțională.

”Cred că azi în fața dumeavoastră trebuie dezbătute de Parlamentul României două situații extrem de importante.  În primul rând, dumeavoastră trebuie sa decideți dacă tot ce ține de decizii politice poate să fie cenzurat de o altă putere constituțională. Numirea unui ministru se face în baza unei propuneri a partidului, în baza deciziei coliției, USL, în baza votului Parlamentului și a decretelor emise de președintele Traian Băsescu. Trebuie să decideți dacă un procuror de caz poate să cenzureze pe cei care iau o asemenea decizia comună”, a declarat premierul, potrivit b1.ro.

”A doua problemă, la fel de importantă. Un Guvern al României este învestit și demis prin proceduri constuituționale. Înseamnă votul dumneavoastră, în urma legerilor sau în urma unei moțiuni de cenzură.  Eu am devenit prim-ministru după o moțiune de cenzură, nu printr-un dosar penal al lui Mihai Răzvan Ungureanu.  Cred că dumneavoastră trebuie să decideți dacă păstram acest sistem pentru următoarele Guverne. Dacă un Guvern este demis printr-un act al unui reprezentat al unei alte puteri. Vă rog să aratați că Parlamentul, Executivul sunt puteri constituționale care pot să își exercite atribuțiile așa cum prevede Constituția. ”, a mai spus Ponta.

”Fac un apel, în urma deciziei CCR, facută la solicitarea grupului PDL-PNL, CCR a spus că trebuie sa adoptați o hotărâre. Vă rog să adoptați o hotătâre, ca să nu avem o contestație iarăși că nu s-a adoptat o hotărâre. E un gen de șmecherie de Transalpina”, a mai spus Ponta.

”Ca deputat, nu am votat atunci când am considerat că se încalcă puterea Parlamentului de o altă putere. Vă rog să nu votați politic, ci ca cetățeni și deputati, și vineri, la moțiunea de cenzură, să votați politic”, a conchis premierul.