monitorulcj.ro Menu
Politică

Iohannis îi cere demisia lui Victor Ponta. Premierul: „Doar Parlamentul poate să mă demită!”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o „situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

„Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul-ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului-ministru Victor Ponta”, a declarat Klaus Iohannis după întâlnirea cu Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a postat pe o rețea de socializare, după ce Președintele i-a solicitat demisia, că doar Parlamentul României îl poate demite, astfel respingând cererea lui Klaus Iohannnis. „Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demita! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toți!”, a postat premierul


Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere să demisioneze, în caz contrar intenţionând să îl suspende din funcţie, au declarat anterior agenţiei Mediafax surse oficiale.


Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.