Politică
Radu Constantea, consilierul „fiul lui tata”
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Radu Constantea.
Radu Constantea este liberal, dar face parte din vechiul PDL. Consilierul are doar 31 de ani, fiind de altfel unul dintre cei mai tineri reprezentanţi ai forului local. Matematic, în 2012, când a fost ales avea 28 de ani.
A „răsărit” de nicăieri în politica locală în 2011-2012, chiar înaintea alegerilor, singurul lui merit fiind acela că e fiul dr. Nicolae Constantea, directorul Spitalului Municipal. Și prieten cu Radu Moisin, fost viceprimar și șef al tineretului pedelist.
Constantea „lipseşte“ de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, unde nu are publicat un raport de activitate. Astfel, alegătorii n au de unde afla în ce mod sunt reprezentați în forul local. Pe pagina lui de Facebook, în schimb, nu lipsesc selfiurile.
În perioada 2012 –2013, Constantea nu s-a putut lăuda cu multe iniţiative, fiind de cele mai multe ori, alături de colegii săi, coiniţiator.
Constantea face parte din „Comisia pentru fonduri europene, relaţii externe, turism, oraşe înfrăţite şi strategii de dezvoltare comunitară”, dar iniţiativele sale vizează, cele mai multe, sportul şi tineretul.
Dintre acestea el le aminteşte pe cele legate de brandul echipei „U“ Cluj , care a fost adus în patrimoniul Primăriei. „De asemenea, o iniţiativă importantă din punctul meu de vedere este cea care vizează suplimentarea veniturilor Polivalentei şi identificarea unui partener pentru denumirea Sălii Polivalente, aşa cum este în alte ţări, în marile oraşe“, explică Radu Constantea.
Chiar dacă nu ştie încă dacă va candida pentru un nou mandat, pe termen mediu şi scurt şi-a propus să continue, ca şi până acum, cu iniţiative care vizează sportul şi tineretul. Singurele date care apar pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca se referă la declaraţia sa de avere. Anul trecut a câştigat, din indemnizația sa de consilier local, 7.433 lei. 620 de lei pe lună.
Pe stradă, lumea nu îl recunoaşte pe Radu Constantea
„Nu ştiu niciun consilier local, iar dacă ne uităm la cât e de murdar oraşul, parcă nu avem nici primar. Mai aud aşa, o dată pe an că este câte o întâlnire cu cetăţenii, dar concret, ce fac aceşti oameni nu ştiu… Anul acesta parcă e mai murdar ca niciodată. Tocmai în anul în care Clujul este Capitală Europeană a Tineretului. Pe acest domn nu îl recunosc, nu ştiu cine este“. (Cornel Baboş, 58 de ani)
„În general nu fac politică, nu îl cunosc pe acest consilier, nici măcar nu am auzit de el. Observ, în schimb, ce se întâmplă în ultimul timp., cu arestările acestea în rândul politicienilor. Toţi fac acelaşi lucru, îşi urmăresc interesele. Cred că trebuie schimbată de fapt, toată clasa politică“. (Andrei Petruţi, 21 de ani)
„Nu sunt din Cluj şi nu prea am cum să îl cunosc pe acest consilier. Când vine vorba de cât se implică politicienii în general, pot spune că îşi urmăresc interesele şi atât. Cred că trebuie schimbaţi toţi, din rădăcină. Acest consilier este tânăr, dar îi are în spate pe cei vechi, deci este până la urmă un cerc vicios aici“. (Raul Goia, 20 de ani)
„Nu am auzit de el, nu fac politică, nu mă interesează politica. Dar cred că trebuie schimbată clasa politică, cei de acum fac promisiuni, nu fac nimic, doar promit şi după aceea îi vedem la televizor arestaţi“. (Rareş Ceclan, 21 de ani)