monitorulcj.ro Menu
Politică

Sunt de ani buni în Consiliul Local, dar nu îi recunoaşte nimeni. NECUNOSCUŢII care vă reprezintă

Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili sau mai bine zis de invizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. Majoritatea consilierilor locali clujeni ar putea candida pentru un nou mandat la alegerile de la anul, însă cei mai mulţi dintre ei sunt necunoscuţi în ochii clujenilor. După Ionică Pop, decanul de vârstă din Consiliul Local şi cel mai vechi în CL, urmează, în seria pe care o realizează Monitorul, în ordine alfabetică, Claudia Anastase (PSD).

Social democrata este la cel de al doilea mandat în Consiliul Local fiind şi una dintre cele mai vocale prezenţe. Pe stradă, oamenii o recunosc şi spun că au mai văzut-o dar nu ştiu exact „de unde să o ia“.

O activitate „stufoasă“

Activitatea sa în Consiliul Local de anul trecut este destul de „stufoasă“, potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. Mai exact, Anastase a participat la iniţierea unor proiecte de hotărâre colective, în total 24 la număr. Din acestea, două -împreună cu primarul şi consilierii locali, 13 împreună cu primarul şi membrii Comisiei mixte pentru spaţii cu altă destinaţie, unul împreună cu primarul şi membrii Comisiei Tehnice mixte pentru evaluarea şi vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat şi una ca şi consilier local – proiectul pentru prevenirea şi combaterea cerşetoriei.


Comisia de buget finanţe din care face parte a avut 26 de şedinţe, de la care Anastase a lipsit o singură dată. În cadrul acestor şedinţe au fost acordate 352 avize pentru proiecte de hotărâre. Anastase a avut şi 268 de intervenţii.

De asemenea, Claudia Anastase a participat la activitatea comisiilor din care face parte în actualul mandat- Comisia de buget, Comisia mixtă de vânzare a locuinţelor, Comisia mixtă de spaţii cu altă destinaţie, a participat la majoritatea şedinţelor de consilii de administraţie ale şcolilor şi grădiniţelor din care face parte, a desfăşurat audienţe şi a facut sesizări cărora le-a urmărit soluţionarea pe parcurs. Totodată, social democrata a formulat amendamente la diverse proiecte  de hotărâre.


Cine este Claudia Anastase

Anastase s-a născut în 1971 şi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul UBB Cluj. Claudia Anastase are şi un master cu specializarea management politic, la Scoala de Studii Academice postuniuversitare Ovidiu Şincai Bucureşti.

Consilierul local este director de sucursala la Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice SA- Sucursala de Transport Cluj.


Vizibilă şi nu prea

În ciuda faptului că Anastase este unul dintre cei mai activi consilieri, lumea nu o ştie.

Întrebaţi dacă îşi cunosc consilierii, cei mai mulţi dintre oamenii cu care Monitorul încearcă să stea de vorbă spun că nici „nu vor să audă de politică“. „Nu ne interesează, că nici pe ei nu-I interesează de noi“, spun mulţi dintre clujeni.


În schimb, unii dintre cei care au stat de vorbă cu noi au recunoscut-o pe Claudia Anastase, dar nu au ştiut exact în ce context au mai văzut-o.

„O ştiu (n.red- pe Claudia Anastase), dar nu ştiu de unde. Am mai văzut-o, dar nu ştiu exact unde, cred că la televizor, pentru că eu urmăresc tot la televizor.Nu, nu ştiu niciun consilier local. Pe Boc îl ştiu, că el vine pe aici, prin piaţă, şi stă de vorbă cu oamenii, face cumpărături.


Cred că şi consilierii locali ar trebui să stea de vorbă cu noi, să vină aici să stea de vorbă cu noi. Oamenii din pieţe au multe probleme, noi suntem producătoiri şi ne confruntăm cu foarte multe probleme. Noi trebuie să mergem la ei, să le spunem ce probleme avem. Altfel, ei nu vin. Ar trebui să se implice mai mult, că eu nu ştiu nici un nume de consilier local, de exemplu“, a spus o doamnă care nu a dorit să îşi dea numele.

Acelaşi lucru l-a semnalat şi un tânăr cu care am stat de vorbă.

„O ştiu, am mai văzut-o, cred că la televizor, dar nu am ştiut că este consilier local sau ce a făcut, ce activităţi are. E consilier local? Va mai candida?“, a spus L. T..