monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatul a încuviințat extinderea urmăririi penale, reținerea și arestarea lui Darius Vâlcov

Senatorii au încuviințat miercuri noua cerere a DNA încuviințare a extinderii urmăririi penale, a reținerii și arestării fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, informează B1 TV.

În cazul extinderii urmăririi penale au fost 120 de voturi ”pentru”, 18 voturi ”împotrivă”, iar un vot a fost anulat. În cazul reținerii și arestării au existat 106 voturi ”pentru” și 28 „împotrivă”, un vot fiind anulat.

Cazul Vâlcov a fost votat cu majoritatea simplă, potrivit Regulamentului Senatului care a fost modificat cu o zi în urmă, după controversele apărute în cazul votului pentru încuviințarea reținerii și arestării senatorului Dan Șova.

Comisia Juridică a avizat marți favorabil cererile procurorilor anticorupţie, care îl suspectează pe Vâlcov că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi.