monitorulcj.ro Menu
Politică

Încă o săptămână de foc în Parlamentul României

Parlamentarii nu mai legiferează, ci votează încuviinţări pentru arestare. În cursul acestei săptămâni vom asista din nou, la două astfel de situaţii.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat Parlamentului, la sfârşitul săptămânii trecute, un nou aviz de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului UDMR Marko Attila Gabor, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul despăgubirilor supraevaluate. Este pentru a doua oară când DNA solicită reţinerea şi arestarea preventivă a lui Marko Attila Gabor, deputatul părăsind între timp teritoriul României, fiind, după ultimele informaţii, în Ungaria.

Vâlcov, din nou la mâna colegilor

Pe numele lui Darius Vâlcov, DNA a mai emis o cerere de arestare, care a ajuns deja la Senat și urmează să intre în procedurile parlamentare.


Procurorii spuneu, zilele trecute, că au identificat un seif al lui Vâlcov, pe care acesta îl ţinea în casa unui prieten, seif care conţinea bani, lingouri de aur şi tablouri valoroase.

A doua solicitare a DNA va ajunge în Comisia Juridică din Senat. Aici, Darius Vâlcov are dreptul de a veni pentru a-și consulta dosarul.


De asemenea, la votul din plenul Senatului, Darius Vâlcov va putea să-și susțină punctul de vedere. În plen Vâlcov va scăpa de cătușe, dar la ieșire le va primi din nou.

Alegeri anticipate?

În contextul valului de arestări, se discută din ce în ce mai mult despre alegeri anticipate, în aceste zile.


Le-au invocat PNL, pe de o parte şi societatea civilă reprezentată de voci importante, cum ar fi Mircea Cărtărescu.

„Ne aşteptîm ca o bandă de infractori să-l dea pe mâna procurorilor pe unul de-al lor? Nu se mai poate cu acest parlament, e nevoie de alegeri anticipate!", scrie Mircea Cărtărescu pe Facebook.

Şova, scăpat de colegi

Săptămâna trecută social democratul Dan Şova a fost scăpat de arestul preventiv de către colegii săi care au dat un vot neconstituţional. De altfel, votul din plenul Senatului a generat o serie de reacţii atât în ţară, cât şi în afară, fiind „urecheaţi“ inclusiv de Comisia Europeană.


Rămâne astfel de văzut cum vor vota parlamentarii clujeni în cazul celor doi, după ce săptămâna trecută Şova a primit o mână de ajutor şi de la senatorul clujean Laszlo Attila. Acesta a fost singurul parlamentar clujean care a votat împotriva arestării preventive a lui Şova.